O treime din subvențiile pentru fermieri la nivel european va dispărea până în 2027, din cauza inflației. În acest context, este nevoie de fonduri suplimentare pentru a compensa pierderile suferite de fermieri, a subliniat Daniel Buda în cadrul unei dezbateri în Comisia pentru Agricultură din Parlamentul European.
Potrivit europarlamentarului român, circa 85 de miliarde de euro vor dispărea din schemele de sprijin pentru fermieri la nivel european. Acesta i-a cerut comisarului pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, să facă toate demersurile pentru a obține fonduri suplimentare pentru agricultori.
”Avem o inflație astăzi de 10%, pe care o știm foarte bine, iar în 2027, inflația va fi de 34,12% față de 2020, ceea ce înseamnă clar bani mai puțin pentru sectorul agricol. Se pune întrebarea firească, de unde vor avea fermierii bani ca mai departe să își poată continua activitatea? Răspunsul este unul foarte clar: de la Comisia Europeană. Eu nu înțeleg fractura de logică de la nivelul Comisiei Europene, cum găsește resurse financiare pentru tot felul de axe de finanțare, dar nu găsește bani pentru agricultură, dar în același timp, găsește timp suficient pentru a veni cu poveri suplimentare pentru fermieri, astfel încât aceștia sunt puși în situația de a renunța la activitățile din sectorul agricol.
De aceea, rugămintea mea este una foarte clară. Cereți bani noi pentru sectorul agricol de la Comisia Europeană, pentru că altfel vom îngropa sectorul agricol la nivel european”, a transmis Daniel Buda.
sursa: agro-tv.ro
Add comment