Mii de proiecte pe fonduri europene, depuse la AFIR, riscă să nu mai poată fi implementate de fermierii care au solicitat finanțările, din cauza întârzierilor foarte mari în afișarea rapoartelor de selecție. Deși...
Sprijinul AFIR de 15.000 EURO pentru micii fermieri va fi ANULAT!
Sprijinul de 15.000 de euro acordat de Agenția pentru Finanțarea investițiilor Rurale (AFIR) pentru micii fermieri în cadrul submăsurii 6.3 va dispărea începând din 2023. Această linie de finanțare nu a fost inclusă în...
34 de milioane de euro pompați în bazinul legumicol Matca!
Bazinul legumicol Matca din judeţul Galaţi, unul dintre cele mai mari din ţară, va avea sistem de apă şi canalizare printr-o investiţie cu fonduri europene de aproximativ 34 de milioane de euro, informează AFERPRES...
Valoarea sprijinului financiar din cadrul Programului naţional apicol a fost majorat
Hotărârea nr. 511/2022 prevede modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 339/2020 privind aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2020 – 2022, a normelor de aplicare, precum şi a valorii...
Finanțare în valoare de 20.000 de euro pentru start-up-uri, ONG-uri și antreprenori sociali care generează impact pozitiv asupra bunăstării copiilor
Innovators for Children este un accelerator care își propune să valideze soluții scalabile și de impact care oferă copiilor și adolescenților acces la produse și servicii mai bune și la condiții de viață...
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a anunțat finanțarea, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a unui parc și grădini publice, care se întind pe o suprafață totală de aproape 1,5 hectare și se află lângă lacul de acumulare de pe râul Tismana.
De asemenea, a fost modernizat drumul de acces către cele două spații verzi nou create, au fost realizate alei carosabile și pietonale, precum și locuri de parcare. Proiectul implementat de Primăria orașului Tismana a...
SC LUNGATO IGAMIR SRL, anunta lansarea proiectul cu titlul „Capital de lucru SC LUNGATO IGAMIR SRL” proiect nr. M2-19345 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020...
SC AGRARCRIS SRL, anunta finalizarea proiectul cu titlul „Capital de lucru SC AGRARCRIS SRL ” proiect nr. M2-17392 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.Proiectul...

Hotărârea pentru aprobarea Strategiei naționale privind drepturile persoanelor cu dizabilități ”O Românie echitabilă” 2022 – 2027 a fost publicată în Monitorul Oficial
Strategia Națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități ”O Românie echitabilă” 2022-2027 are opt domenii prioritare: 1. Accesibilitate și mobilitate; Persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces...
Noi domenii au fost integrate în cadrul general privind aprobarea finanţării din fonduri europene
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94 din 4 iunie 2020 privind unele măsuri pentru finanţarea din fonduri europene a unor programe naţionale a fost aprobată de Legea nr. 97/2022. Noi domenii au fost integrate în...
Alocaţia de hrană pentru persoanele vaccinate care nu au ridicat tichetele de masă
Potrivit OUG 44/2022, persoanele vaccinate împotriva COVID-19 cu schemă completă, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care nu au ridicat tichetele de masă pe suport hârtie prevăzute...
Sesiunea de finanţare nerambursabilă „Bucureşti afectiv” 2022 – Apel deschis pentru selecția experților evaluatori
Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Capitalei anunţă lansarea, în data de 15 aprilie 2022, a procedurii de selecţie a experţilor evaluatori pentru Sesiunea de finanţare nerambursabilă „Bucureşti afectiv”...
CONFERINŢA “ANTREPRENORIAT FĂRĂ GEN”: Din 18 programe guvernamentale de sprijin pentru mediul de afaceri s-a realizat doar unul
Programul IMM Invest – singurul sprijin real pentru companiile mici şi mijlocii • Dumitru Nancu: “La IMM Invest ne apropiem de 50% din bugetul alocat pentru anul 2022” • Florin...
ONG-urile şi grupurile informale vor beneficia de microgranturi de bugetare participativă pentru tineri
Potrivit proiectului iniţiat de către consilierul general Ionuţ Aruxandei (USR), programul va fi organizat şi implementat de Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti – Proedus, având un buget în valoare...
Start-Up Nation 2022: Când se depun proiectele, care sunt principalii pași și cine poate participa
Finanţarea Start-up-urilor este o noţiune nouă pentru România, având mai puţin de 8 ani de când este introdusă şi încurajată de autorităţile naţionale. Aceasta a fost demarată din Fonduri Europene din exercițiul...
Un nou apel a fost lansat în cadrul programului „SMEs Growth”, finanțat cu fonduri norvegiene!
Ieri, 13 aprilie 2022, a fost anunțată lansarea unui nou apel în România din cadrul programului „SMEs Growth”, finanțat prin Granturi Norvegiene și SEE. Apelul urmărește stimularea sectorului românesc de...
Ministerul Agriculturii lansează rachetele antigrindină! Iată zonele vizate
Sezonul de combatere a căderilor de grindină din acest an a început în 15 aprilie, cele șase Unități operaționale din cadrul Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor (SNACP) fiind...

