Start-Up Zone

Sprijinul AFIR de 15.000 EURO pentru micii fermieri va fi ANULAT!

Sprijinul de 15.000 de euro acordat de Agenția pentru Finanțarea investițiilor Rurale (AFIR) pentru micii fermieri în cadrul submăsurii 6.3 va dispărea începând din 2023. Această linie de finanțare nu a fost inclusă în noul Plan Național Strategic, însă oficialii promit că vor fi găsite alte metode prin care banii vor ajunge în conturile micilor fermieri.

”Există niște discuții; se pare că în viitorul cadru financiar multianual nu vom mai avea acest tip de finanțare pentru micii fermieri, dar se va veni cu altceva în loc. Nu cred că nu vor mai exista finanțări pentru fermele de subzistență, chiar dacă nu se va mai numi submăsura 6.3”, a precizat consultantul Andra Popescu pentru AGRO TV, în emisiunea ”Agricultura la Raport”.

De altfel, și schema simplificată pentru micii fermieri care era acordată până acum de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va dispărea începând din 2023, conform declarațiilor directorului general al agenției, Adrian Pintea.

Acesta a precizat într-un interviu acordat AGRO TV că această schemă pentru micii fermeiri nu va mai exista, însă fermierii vor avea la dispoziție alte scheme pe care le vor putea accesa. Schema de plată simplificată pentru micii fermieri reprezenta era una dintre plățile directe pe care APIA le acorda în fiecare an, în cuantum de maxim 1.250 euro/an.

În ceea ce îi privește pe micii fermieri, consultantul Andra Popescu a mai explicat pentru AGRO TV și una dintre noutățile legislative menite să vină în sprijinul gospodăriilor țărănești.

”Legea 6/2022 vorbește despre atestatul de gospodărie țărănească. Pe formele de asociere vor veni finanțările din viitorul exercițiu financiar și va trebui să înțelegem acest lucru. Va trebui să ne gândim că este spre beneficiul nostru. Prin această lege, s-a introdus noțiunea de gospodărie țărănească, astfel încât să dea posibilitatea gospodăriei, fără să se autorizeze sub formă de PFA, II etc, să primească un atestat de gospodărie pe care îl va emite cooperativa agricolă. Surplusul pe care îl are gospodăria respectivă va fi valorificat prin intermediul cooperativei agricole, pe baza unui carnet de comercializare”, a explicat Andra Popescu.

SURSA: AGRO-TV.RO

Redactia START UP ZONE

Add comment