Start-Up Zone

Fonduri europene pentru decontarea cheltuielilor cu refugiații ucraineni: 100 de milioane de euro pentru alimente, îmbrăcăminte, obiecte de igienă și cazare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează, în data de 6 februarie, apelul non-competitiv „Sprijin pentru cetățenii ucraineni, străinii sau apatrizii care provin din zona conflictului armat din Ucraina”, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, pentru decontarea cheltuielilor efectuate de statul român pentru sprijinirea persoanelor refugiate din zona conflictului militar din Ucraina. Ghidul apelului poate fi consultat aici: https://bit.ly/3Y2XL0F.

Apelul de propuneri de proiecte este de tip non-competitiv, cu termen limită de depunere destinat regiunilor mai puțin dezvoltate: Nord‐Est, Sud‐Est, Sud‐Vest Oltenia, Sud-Muntenia, Nord-Vest, Vest, Centru.

Se finanțează măsurile de sprijin acordate de statul român refugiaților intrați în România prin punctele de frontieră cu Ucraina și Republica Moldova, fie ei cetățeni ucraineni, străini sau apatrizi, pe bază de cost unitar, pentru acoperirea nevoilor de bază imediate.

Cuantumul sprijinului care poate fi decontat din fonduri europene este cel stabilit prin Regulamentul (UE) 2022/2039 la 100 EUR pe săptămână pentru fiecare săptămână completă sau parţială în care persoana se află în România, pentru maximum 26 de săptămâni în total, începând cu data sosirii persoanei în România.

Sprijinul financiar acordat sub formă de cost unitar poate fi decontat pentru cheltuieli efectuate începând cu data de 24 februarie 2022 şi până la încetarea aplicării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 care prevede măsuri de protecție temporară acordate persoanelor strămutate de Ucraina, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2023.

Sursa: mfe.gov.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment