Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pune la dispoziția producătorilor din zona montană aproximativ 220 de milioane de euro pentru investiții în centre de colectare şi prelucrare a laptelui, fructelor de pădure, ciupercilor şi plantelor medicinale, respectiv pentru înfiinţarea de stâne montane, se arată într-un comunicat al ministerului remis luni redacției AgroTV.
Cele trei programe de sprijin sunt derulate prin Agenţia Naţională a Zonei Montane (ANZM) și acordă finanţare pentru înfiinţarea de: centre de colectare şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană; centre de colectare sau de colectare şi prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice din flora spontană şi/sau de cultură în zona montană; stâne montane.
Potrivit reprezentanților MADR, suma de 220 de milioane de euro este alocată din bugetul de stat, iar valoarea proiectelor diferă în funcţie de tipul de investiţie care se realizează.
Sesiunea de depunere a proiectelor se va închide pe 21 noiembrie, ora 23:59, însă reprezentanții MADR încurajează rapiditatea în depunerea proiectelor, atragând atenția că principiul după care funcţionează accesarea programelor este „primul venit – primul servit”.
Cele trei programe de investiţii se vor derula până la sfârşitul anului 2022, iar plăţile aferente se pot realiza până la data de 29 decembrie 2023.
Proiectele se depun pe site-ul www.azm.gov.ro, unde pot fi consultate şi ghidurile solicitanţilor.
„Crescătorii de animale pot accesa programul pentru stâne montane şi centre de colectare lapte, iar producătorii agricoli pot accesa programul pentru centre de prelucrare lapte şi centre de prelucrare fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice. În cazul investiţiilor pentru înfiinţarea de centre de colectare fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice beneficiari eligibili sunt doar producătorii de fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale/aromatice. Crescătorii de animale şi producătorii agricoli pot lua finanţare pentru a înfiinţa un centru de colectare, iar statul oferă o finanţare nerambursabilă ce poate ajunge la o intensitate de 90% din valoarea totală maximă eligibilă, iar pentru cei care doresc să înfiinţeze o stână montană sau un centru integrat de colectare-prelucrare, intensitatea finanţării este de 50%. Principala condiţie de eligibilitate este ca investiţia să fie realizată în zona montană de către solicitanţi care desfăşoară activităţi în domeniul agricol şi/sau industrie alimentară, iar în funcţie de programul accesat există şi condiţii specifice”, se mai arată în comunicatul.
Potrivit MADR, scopul celor trei programe vizează pe de-o parte stimularea investiţiilor cu capital românesc, ceea ce conduce la crearea de locuri de muncă şi menţinerea populaţiei active în zona montană şi, pe de altă parte, susţinerea producătorilor autohtoni pentru a oferi consumatorilor produse de calitate.
sursa: agro-tv.ro
Add comment