Ordonanţa de urgenţă nr. 140/2022 stabileşte cadrul juridic general, instituţional şi de reglementare în vederea acordării unei licenţe industriale unice, precum şi pentru simplificarea sau realizarea, după caz, a procedurilor de emitere a licenţelor, autorizaţiilor, acordurilor, avizelor, permiselor necesare în vederea desfăşurării unei activităţi industriale aferente obiectului de activitate.
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile procesului de acordare a licenţei, precum şi procedurilor de emitere a licenţelor, autorizaţiilor, acordurilor, avizelor, permiselor sau altor acte administrative desfăşurate la nivelul autorităţilor competente.
Totodată, se înfiinţează Oficiul pentru Licenţă Industrială, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, având rolul de raţionalizare, simplificare şi digitalizare a procedurilor specifice în vederea acordării licenţei industriale unice.
Oficiul este condus de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat şi este finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Preşedintele Oficiului are calitatea de ordonator terţiar de credite.
În cadrul Oficiului funcţionează un secretar general, înalt funcţionar public, numit în condiţiile legii. Secretarul general al Oficiului îndeplineşte atribuţiile şi responsabilităţile prevăzute la art. 61 alin. (2) din Codul administrativ, precum şi pe cele încredinţate de preşedintele Oficiului. Preşedintele reprezintă Oficiul în relaţiile cu alte autorităţi şi instituţii publice, cu persoane fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie.
Se înfiinţează şi Grupul interministerial de lucru pentru acordarea licenţei industriale unice, în subordinea Consiliului interministerial pentru probleme economice, politici fiscale şi comerciale, piaţa internă, competitivitate, mediul de afaceri, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 750/2005 privind constituirea consiliilor interministeriale permanente, cu modificările şi completările ulterioare.
Organizarea şi funcţionarea Oficiului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
sursa: legestart.ro
Add comment