Ordinul nr. 2121/2022 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru investiţii în noi suprafeţe ocupate de păduri” este în vigoare de la 17 august 2022.
Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru investiţii în noi suprafeţe ocupate de păduri” se aplică în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2022 pentru aprobarea măsurilor necesare realizării campaniei naţionale de împădurire şi reîmpădurire prevăzute în Planul naţional de redresare şi rezilienţă şi prevede acordarea de ajutoare pentru împădurire în cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă, denumit în continuare PNRR, „Sprijin pentru investiţii în noi suprafeţe ocupate de păduri”.
Scopul schemei îl reprezintă acordarea unui sprijin financiar deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri pretabile pentru împădurire, precum şi formelor asociative ale acestora în vederea împăduririi terenurilor deţinute.
Obiectivul schemei îl reprezintă crearea de noi suprafeţe împădurite. Schema vizează înfiinţarea următoarelor tipuri de plantaţii forestiere:
a) trupuri de pădure;
b) perdele forestiere de protecţie.
Beneficiar al schemei poate fi orice deţinător public şi privat de teren pretabil pentru împădurire, indiferent de mărime, precum şi formele asociative ale acestora.
În categoria deţinătorilor publici de teren pretabil pentru împădurire sunt incluse unităţile administrativ-teritoriale de nivel LAU 2 (comune, oraşe, municipii, pentru domeniul public deţinut de către acestea) şi alte persoane juridice de drept public, precum şi formele asociative ale acestora.
În categoria deţinătorilor privaţi de teren pretabil pentru împădurire sunt incluse persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societăţile comerciale, asociaţiile şi fundaţiile, unităţile administrativ-teritoriale de nivel LAU 2 (comune, oraşe, municipii, pentru domeniul privat deţinut de către acestea), alte persoane juridice de drept privat, precum şi formele asociative ale acestora.
Pentru a fi eligibili în cadrul schemei beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate:
a) să realizeze trupuri de pădure cu o suprafaţă de cel puţin 0,5 ha sau perdele forestiere de protecţie cu o suprafaţă de cel puţin 0,1 ha;
b) terenurile pe care urmează să realizeze trupuri de pădure sau perdele forestiere să fie pretabile pentru împădurire, aşa cum sunt definite la art. 5 lit. a).
În cadrul schemei nu este eligibilă înfiinţarea de plantaţii de arbori din specii forestiere cu ciclu scurt de producţie, plantaţii de arbori cu creştere rapidă întrebuinţaţi pentru producerea de energie sau plantaţii de pomi de Crăciun.
Împăduririle pentru realizarea de trupuri de pădure sau perdele forestiere de protecţie, prevăzute la art. 4, pe terenurile aflate în siturile Natura 2000 trebuie să corespundă obiectivelor stabilite pentru aceste zone.
Sprijinul financiar se acordă ca valoare fixă, reprezentată de costurile standard stabilite de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” (INCDS), după cum urmează:
a) costuri cu elaborarea proiectului tehnic de împădurire, costuri pentru înfiinţarea plantaţiei şi costuri pentru împrejmuirea plantaţiilor forestiere, care sunt acordate sub formă de primă, denumită în continuare Prima 1;
b) costuri de întreţinere a plantaţiei forestiere, care sunt acordate sub formă de primă, denumită în continuare Prima 2.
În cazul apariţiei unui eveniment produs de factori biotici sau abiotici, constatat conform prevederilor legale de către autorităţile publice desemnate, pierderile de puieţi vor putea fi acoperite prin plata proporţională cu suprafaţa plantaţiei afectate de evenimentul produs de factori biotici sau abiotici, dacă acestea sunt de maximum 80% din suprafaţă, sau integral, dacă pierderile sunt de peste 80%. Pentru a fi eligibilă pentru acoperirea costurilor cu refacerea plantaţiei, starea plantaţiei trebuie să fi fost conformă anterior manifestării factorilor vătămători.
Intensitatea sprijinului public nerambursabil acordat în baza schemei este de 100% din costurile standard prevăzute la art. 15.
Sprijinul financiar va acoperi următoarele costuri eligibile:
a) costurile standard aferente elaborării proiectului tehnic de împăduriri;
b) costurile standard aferente lucrărilor de înfiinţare a plantaţiei, defalcate pe tipuri de împăduriri (trupuri de pădure sau perdele forestiere de protecţie), unităţi de relief (câmpie, deal, munte) şi specii de bază, conform proiectului tehnic. În aceste costuri sunt incluse şi lucrările de pregătire a terenului, care se execută anterior plantării;
c) costurile standard aferente împrejmuirii plantaţiei forestiere;
d) costurile standard aferente lucrărilor de întreţinere a plantaţiei, defalcate pe tipuri de împăduriri, unităţi de relief (câmpie, deal, munte) şi specii de bază, acordate anual până la finalizarea perioadei prevăzute pentru a se efectua lucrări. Dacă perioada depăşeşte termenul final de aplicare a schemei, plăţile se vor efectua în continuare din fondurile GES ale Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). Perioada în care se efectuează lucrările de întreţinere a plantaţiei, precum şi tipul lucrărilor necesare sunt stabilite în cadrul Ghidului solicitantului, definit la art. 5 lit. f);
e) costurile standard aferente compensaţiilor pentru acoperirea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi terenurilor agricole, acordate pentru o perioadă de 12 ani, începând cu anul de înfiinţare a plantaţiei, dacă terenul este inclus în blocurile fizice identificate în LPIS (Land Parcel Identification System – Sistemul de identificare a parcelelor agricole);
f) costurile pentru refacerea plantaţiei în cazul apariţiei unui eveniment produs de factori biotici sau abiotici, după caz.
sursa: legestart.ro
Add comment