Data de 11 aprilie va fi instituită drept Ziua Educației Financiare, a decis Camera Deputaților, care a adoptat o lege în acest sens.
Inițiativa legislativă apartține parlamentaruluui PNL George Tuţă, care a avut sprijinul a încă 50 de parlamentari de la mai multe partide politice.
Parlamentul, Ministerul Finanţelor, Ministerul Educaţiei, Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Institutul de Studii Financiare, precum şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale pot organiza manifestări publice, simpozioane, seminarii, mese rotunde sau alte tipuri de evenimente publice, în domeniul educaţiei financiare, dedicate acestei zile.
„Educația financiară timpurie este o direcție strategică de acțiune pentru A.S.F. și reprezintă piatra de temelie pentru schimbarea de paradigmă în ceea ce privește locul pe care se va situa România, în viitor, în clasamentele țărilor cu un grad ridicat de educație financiară. Ziua Educației Financiare va reprezenta un bun prilej de a celebra în fiecare an importanța acestui domeniu, care are implicații fundamentale în dezvoltarea economică a societății românești”, precizează Nicu Marcu, președintele Autorității de Supraveghere Financiară.
sursa: economedia.ro
Add comment