Start-Up Zone

Ridicarea restricţiilor COVID-19: Şomajul tehnic nu va mai fi acordat

Începând de azi, 9 martie, odată cu ridicarea stării de alertă, șomajul tehnic nu va mai fi acordat, însă rămâne în vigoare ”kurzarbeit” (OUG 132/2020 care prevede posibilitatea reducerii timpului de lucru cu până la 80%) încă trei luni de la ridicarea stării de alertă, a anunțat marţi, pe pagina sa de Facebook, ministrul Marius Budăi.

Nu se va mai acorda șomaj tehnic, dar rămâne în vigoare „kurzarbeit” (OUG 132/2020) încă trei luni de la ridicarea stării de alertă. Şi valabilitatea contractelor colective de muncă (CCM) se prelungeşte automat tot cu 90 de zile, iar părinţii care au în îngrijire copii sau adulţi cu handicap înscrişi în sistemul de învăţământ (OUG 110/2021) pot primi zile libere până la finalul anului şcolar 2021-2022″, a scris Budăi.

Totodată, potrivit ministrului Muncii nu mai sunt obligatorii decalarea programului de muncă şi telemunca, însă acesta pot fi stabilite, în continuare, cu acordul angajatorului. De asemenea nu se mai ocupă posturi fără concurs în instituţiile de stat.

Amintim că odată cu ridicarea stării de alertă masca de protecție nu va mai fi obligatorie, nici în spațiile interioare, nici în exterior, operatorii economici vor funcționa fără restricții de oră sau capacitate.

Totodată, se renunță la formularul PLF iar certificatul digital COVID nu va mai fi solicitat la intrarea în România. „Recomandăm cetățenilor, apropo de călătoriile în străinătate, pentru că marea majoritate a țărilor europene păstrează acest certificat la intrarea în fiecare stat membru, să consulte condițiile de călătorie. Noi suntem pregătiți și păstrăm partea de legislație care permite emiterea acestui certificat electronic”, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

În privinţa măştilor de protecție la școală, purtarea acesteia nu va mai fi obligatorie.

„Ridicarea stării de alertă înseamnă, în educație, revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55 și întoarcerea strictă la prevederile Legii educației nr 1/2011. Adică se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile, a declarat pentru HotNews.ro ministrul Educației”, Sorin Cîmpeanu.

sursa: legestart.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment