Start-Up Zone

AFIR – finanțări de peste 4 milioane de euro nerambursabili pentru tinerii fermieri

Finanțări de peste 4 milioane de euro vor ajunge la tinerii fermieri pentru achiziții de utilaje agricole, se arată într-un comunicat al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) remis, joi, redacției AgroTV.

Astfel, conform Raportului de selecție lunar aferent primei etape (25 octombrie – 24 noiembrie 2021) a sesiunii submăsurii 4.1 „Investiții în exploatații agricole, componenta destinată tinerilor fermieri pentru achiziții de utilaje”, din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, în urma procesului de evaluare și de selecție a cererilor de finanțare, 14 tineri fermieri vor primi finanțări în cuantum total de 4,15 milioane de euro pentru finanțarea investițiilor pe care aceștia le vor realiza în propriile exploatații agricole.

Potrivit reprezentanților Agenției, în prima etapă lunară au fost depuse on-line la AFIR 22 de cereri de finanțare, în valoare de 6,32 de milioane de euro. În această etapă, pragul de calitate a fost de minimum 90 de puncte.

„Componenta destinată achizițiilor de utilaje prin submăsura 4.1 a constituit o oportunitate pentru tehnologizarea exploatațiilor agricole aflate la început de drum. Etapa întâi a asigurat finanțarea proiectelor tinerilor fermieri care au atins un punctaj de selecție foarte ridicat, dar următoarea etapă lunară a avut un prag de calitate care a permis unui număr mult mai mare de tineri să fie selectați pentru finanțare. Rezultatele pentru ceilalți solicitanți trebuie să fie comunicate în scurt timp, știind că AFIR lucrează în ritm susținut pentru evaluarea tuturor proiectelor”, a precizat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Valoarea sprijinului financiar nerambursabil acordat prin AFIR pentru achiziția de utilaje de către tinerii fermieri în cadrul submăsurii 4.1 este de maximum 350.000 de euro, în procent de 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Următoarea etapă procedurală o reprezintă încheierea contractelor finanțare a investițiilor selectate prin raportul lunar, în termen de maxim 4 sau 7 luni (pentru situațiile determinate de necesitatea emiterii Acordului de mediu) de la data transmiterii notificării AFIR privind încheierea contractului de finanțare. În această perioadă, beneficiarii trebuie să prezinte la structurile teritoriale ale AFIR documentația necesară contractării.

Raportul de selecție lunar este un document public și poate fi consultat pe pagina oficială a Agenției, la secțiunea Rapoarte și Liste, accesând www.afir.info – Rapoarte de selecţie.

sursa: agro-tv.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment