Start-Up Zone

Proceduri mai simple pentru fondurile europene! Anunțul mult așteptat de la Ministerul Agriculturii

Fermierii și antreprenorii din mediul rural care vor accesa fonduri europene începând din 2023 o vor face pe baza unor fișe și ghiduri mult simplificate, promit oficialii de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Luni, 10 ianuarie 2022, la Ministerul Agriculturii, au avut loc consultările pentru elaborarea Planului Național Strategic 2023-2027, în sistem de videoconferință, cu reuniunea Subgrupului de lucru LEADER și activități neagricole din cadrul Comitetului Consultativ Tematic.

La întâlnire au fost prezenți, alături de experții MADR, AFIR și APIA, peste 80 de participanți, reprezentanți ai asociațiilor de fermieri, ai grupurilor de acțiune locală și ai distribuitorilor de produse agricole. Adrian Chesnoiu i-a îndemnat pe cei invitați la consultări să transmită puncte de vedere, menționând că doar dezbaterea și dialogul pot genera un document programatic complet și coerent, care să răspundă pe deplin nevoilor agriculturii românești.

”Avem șansa să repornim motoarele dezvoltării satului românesc, pentru că aici există un potențial fantastic. În ceea ce privește intervenția LEADER, aceasta va fi separată de intervențiile de la nivel național. LEADER este un instrument care ne permite să ne raportăm la specificul fiecărei zone și de aceea sunt necesare măsuri elaborate în funcție de necesitățile comunităților. Am avut o discuție pe această temă la Comisia Europeană încă din decembrie pentru că vreau să transmitem la Bruxelles un Plan Național Strategic negociat transparent cu toate părțile implicate, care să răspundă așteptărilor fermierilor, a declarat a ministrul agriculturii.

La rândul său, Daniela Rebega, directorul general al Direcției Generale Dezvoltare Rurală – AM PNDR a precizat că fișele intervențiilor sunt mult simplificate, toate detaliile urmând a fi cuprinse în legislație și în ghidul solicitantului.

Consultările cu reprezentanții fermierilor pentru prezentarea drafturilor de intervenție aferente PNS 2023-2027 vor continua, în această săptămână, urmând a fi discutate, în zilele următoare, intervențiile în domeniul irigațiilor, intervențiile aferente sprijinului pentru instalarea tinerilor fermieri și înființarea grupurilor de producători din sectorul agricol/pomicol, precum și investițiile în ferme, mai precizează Ministerul Agriculturii.

sursa: agro-tv.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment