Start-Up Zone

Cum vrea statul să scoată 250.000 de mașini vechi de pe străzi. Va plăti cu 3.000 de lei proprietarii care renunță la mașini fără să cumpere una nouă

La nivelul Ministerului Mediului se lucrează la introducerea unei noi metode de a îndepărta cele 250.000 de mașini vechi de pe străzi, promise de Guvern către UE prin PNRR, prin introducerea unui nou program de susținere a acestui demers. Astfel, cetățenii proprietari de mașini mai vechi de 15 ani, le pot valorifica fără să fie obligați să cumpere o mașină nouă.

Practic, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în parteneriat cu autoritățile locale, vor plăti pentru trimiterea la fier vechi a acestor mașini prin intermediul unui program complementar Rabla, o sumă de bani, care poate fi folosită după cum vrea proprietarul rablei predate. De altfel, aparent, singura condiție e să fii proprietar al unei mașini mai vechi de 15 ani, pe care vrei să o valorifici.

Suma recomandată de AFM este de 3.000 de lei, dar suma poate fi mai mare sau mai mică în funcție de posibilitățile admninistrațiilor locale. AFM și Ministerul Mediului lucrează încă la definitivarea acestui program, care va fi prezentat zilele viitoare.

„Noi vom acoperi 1.500 de lei din această sumă, restul e responsabilitatea autorităților locale, dar acestea pot decide să ofere și alte lucruri în schimbul mașinii. Biciclete, trotinete electrice, depinde de ei”, explică pentru Economedia.ro, Lorand Fulop, șeful AFM.

Statul încearcă astfel să respecte promisiunea de a îndepărta 250.000 de mașini vechi de pe străzile României până în 2026, iar oficialii AFM iau ca exemplu o strategie a orașului Sfântu Gheorghe, primul care s-a gândit la această formă de premiere a celor care vor să renunțe la mașinile mai vechi de 15 ani.

În jur de 1.500 de lei se plătesc și acum celor care valorifică o mașină veche în programul Rabla, iar AFM s-a gândit că cei care renunță la mașini fără să achiziționeze alta ar trebui plătiți cu o suma ceva mai mare de bani.În 2022, programul Rabla va debuta în 4 februarie, a anunțat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna. Anul trecut, prima de casare de la Rabla Clasic a fost majorată de la 6.500 la 7.500 de lei.

În 2021, programele Rabla Clasic și Rabla Plus au demarat pe data de 26 aprilie. Au adus și câteva noutăți: prima de casare de la Rabla Clasic a crescut la 7.500 de lei, ecobonusul pentru mașinile hibrid a fost majorat și el la 3.000 de lei (de la 2.500 de lei), iar ecobonusul GNC/GPL/emisii sub 96 g CO2/km a crescut de la 1.000 la 1.500 de lei.

Sursa: economedia.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment