Agricultura românească trece prin momente grele, în contextul exploziei prețurilor la îngrășăminte și inputuri, provocată de criza din sectoarele energiei și gazelor naturale. Aceste scumpiri vor provoca probleme atât în rândul fermierilor, cât și în rândul consumatorilor, aceștia fiind cei care vor deconta, în final, toate aceste scumpiri.
Preşedintele Federaţiei Naţionale PRO AGRO şi fondator al Alianţei pentru Agricultură şi Cooperare, Ionel Arion, avertizează asupra acestui aspect, spunând că țara noastră nu se va confrunta neapărat cu o criză alimentară, însă multe alimente vor deveni inaccesibile.
”Este clar că nu se va mai ajunge la preţul energiei şi al gazelor naturale de dinainte de pandemie, însă creşterea este prea mare la îngrăşăminte şi la energie ca să poate fi susţinută şi decontată doar de fermieri. Se va propaga pe lanţul alimentar cu siguranţă, va merge în zootehnie, unde produsele pe care le vom scoate vor fi mai scumpe şi mai departe în industria alimentară şi în coşul zilnic al consumatorului”, a declarat Ionel Arion într-un interviu acordat Agerpre
Acesta mai susține că este foarte posibil ca în termen de 2-3 ani să asistăm la falimentarea multor ferme românești, care vor fi apoi preluate în mod abuziv de fondurile de investiții străine. De altfel, semnele de început ale unui astfel de fenomen au fost vizibile și anul trecut, în contextul crizei provocată de seceta severă din sudul și estul țării.
”Cu siguranţă vom vedea în 2-3 ani falimente în agricultură, preluări abuzive de ferme cum se întâmplă şi acum, concentrarea suprafeţelor de teren în mâinile fondurilor de investiţii care îşi permit să negocieze chiar producţia pe jumătate de an a unor fabrici de îngrăşăminte. Cu siguranţă nu va fi bine. Este o resetare mondială a proprietăţii, o să trăim lucrul acesta. Aşa cum vedem prin Argentina sau Brazilia ferme pe care le dă proprietarul odată cu elicopterul, aşa o să vedem şi în Europa”, avertizează Ionel Arion.
sursa: agro-tv.ro
Add comment