Start-Up Zone

Lecții de antreprenoriat pentru profesorii și elevii din liceele agricole

Elevii și profesorii din liceele agricole din România pot lua lecții de antreprenoriat, prin activități de tipul learning by doing, în format hibrid.

De asemenea, elevii pot participa cu o idee de afacere la Incubatorul Național JA BizzFactory, la care cele mai active echipe, cu idei fezabile, pot obține susținere financiară pentru dezvoltarea afacerii.

Proiectul Agribusiness în școală pentru profesorii și elevii din liceele cu profil agricol din România, dă posibilitatea școlilor să evalueze aplicarea educației antreprenoriale, necesară în mediul rural și urban mic.

Mai multe detalii despre Agribusiness în școală găsiți AICI.

Proiectul este dedicat viitoarei generații de fermieri mici și mijlocii, iar la activitățile pe care le propune vor fi exemple și studii de caz reale din domeniul agribusiness.

Profesorii pot participa gratuit la cursul certificat de competențe antreprenoriale (program de formare acreditat de Ministerul Muncii și Ministerul Educației) și vor primi suport și asistență în derularea programului JA Educație antreprenorială la clasă, iar elevii  vor avea acces la testarea internațională Entrepreneurial Skills Pass (ESP), la webinare de pregătire, dar și la suportul consultanților voluntari din mediul de agribusiness pentru dezvoltarea idielor de afaceri (mini-companii pilot) în cadrul Incubatorului BizzFactory.

În anul școlar 2020-2021, 1.026 de elevi (840 profil agribusiness) din 29 de licee agricole au participat la programul JA Educație antreprenorială. De asemenea, Incubatorul Național JA BizzFactory a atras 400 elevi de la profilul agribusiness, iar 54 de echipe au dezvoltat o mini-companie în domeniu.

Două mini-companii agribusiness – Dudee, Liceul Tehnologic Jacques M. Elias, Sascut și Șofrania, Liceul Teoretic Traian Vuia, Făget – au fost desemnate câștigătoare după finala națională Compania Anului 2021 și au primit granturi pentru dezvoltarea afacerilor lor.

Membrii echipei Dudee au avut ca idee de afacere creșterea viermilor de mătase și comercializarea produselor obținute din această activitate.

De cealaltă parte, business-ul gândit de echipa Șofrania este cel de cultivare a șofranului, aurul roșu. Pe termen lung, elevii vor să atragă clienți interesați să achiziționeze acest condiment și turiști către zona lor, Țara Făgetului.Parallax

sursa: startupcafe.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment