Cea mai nouă versiune a Programului Operațional Regional București-Ilfov 2021-2027 a fost publicată ieri, 4 noiembrie 2021, de Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov.
Potrivit comunicatului oficial, la 29 octombrie 2021, ADR București-Ilfov a transmis Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene cea de-a treia versiune de lucru a Programului Operațional Regional, care va fi transmisă Comisiei Europene, ulterior îndeplinirii recomandărilor MIPE, ce vor fi primite în decursul următoarelor zile.
Această variantă de lucru a POR BI aduce elemente de noutate/modificări de conținut față de varianta anterioară (23 aprilie 2021), atât ca răspuns la recomandările formulate de Comisia Europeană, cât și la modificările legislative comunitare aferente perioadei de programare 2021-2027, se arată în anunțul oficial.
De asemenea, există elemente suplimentare și detalieri (în principal în ceea ce privește acțiunile), dar și acțiuni noi care au apărut inclusiv ca urmare a procesului de consultare de până acum. De asemenea, sunt incluse detalieri ale alocărilor pe diferite tipuri de acțiuni, dar și ale indicatorilor de realizare și de rezultat pe care ADR București-Ilfov se așteaptă să îi atingă în urma implementării.
Descarcă POR B-I 2021-2027, varianta 29.10.2021
Documentul se află în consultare publică până în data de 15 decembrie 2021, actorii interesați putând transmite observațiile și sugestiile la adresele de e-mail dan.nicula@adrbi.ro, alexandra.ionita@adrbi.ro și/sau mihaela.radulescu@adrbi.ro.
Sursa: ADR București-Ilfov
Add comment