Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014 – 2020, a anunțat ieri, 21 septembrie 2021, lansarea apelului „Acordarea de materiale școlare (rechizite și vestimentație necesară frecventării școlii)”.
În cadrul acestui apel, MIPE are calitatea de beneficiar, fiind responsabil de inițierea și implementarea operațiunilor privind materialele școlare, acțiunile sprijinite fiind:
- Stabilirea numărului de persoane aparținând grupului țintă eligibil – activitate preliminară depunerii cererii de finanțare în cadrul prezentului apel
- Încheierea acordului de parteneriat cu organizațiile partenere, pentru implementarea în bune condiții a proiectului
- Contractarea serviciilor privind emiterea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional
- Distribuirea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional către organizațiile partenere (n.r. organizațiile partenere pot fi Ministerul Educației, unitățile de învățământ de stat preșcolar, primar și gimnazial, inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București)
- Distribuția tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional către destinatarii finali
- Achiziționarea materialelor școlare/articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte de către părinții/reprezentanții legali ai destinatarilor finali (persoane dezavantajate conform POAD), prin utilizarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional
Bugetul alocat este de 44.000.000 euro.
Sistemul informatic MySMIS2014 va fi deschis începând de mâine, 22 septembrie 2021, ora 16.00 și se va închide în data de 8 octombrie 2021 ora 16.00.
Sursa: MIPE
Add comment