Start-Up Zone

3TS Capital Partners anunță lansarea unui nou fond de investiții, de 150 de milioane de euro

3TS Capital Partners, firmă de investiții focalizată pe Europa Centrală și de Est, care a finanțat și companii românești de tehnologie, a lansat un nou fond de investiții, de 150 de milioane de euro, cu sprijinul Uniunii Europene.

Noul Fund IV al 3TS Capital Partners, care a ajuns la prima închidere, vrea să conducă runde de finanțare de câte 5-20 milioane euro în companii europene de tehnologie, cu creștere rapidă.

3TS Capital Partners caută companii din domenii ca:

  • software,
  • servicii susținute de tehnologie,
  • comerț online.

Fund IV este susținut de o serie întreagă de investitori instituționali, precum Fondul European de Investiții, grupul bancar austriac Erste și fondul de investiții finlandez Tesi.

„Suntem încântați să sprijinim Fund IV al 3TS, care va ajuta companiile de tehnologie din Europa să crească și să inoveze. 3TS este o firmă de venture capital stabilită în Europa Centrală și Europa de Est și va contribui la finanțarea inovației tehnologice și industriale în regiune. Această nouă oportunitate de finanțare va oferi o sursă alternativă de finanțare pentru companii, deoarece acestea se confruntă cu consecințele economice ale pandemiei globale” – a declarat directorul FEI, Alain Godard, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

3TS Capital Partners are o prezență investițională consistentă în România. Printre investițiile sale de succes se numără o rundă de 4 milioane de euro acordată, în anul 2011, copaniei Avangate. Aceasta este o companie de solutii e-commerce fondată în anul 2006, cu sediul central in Amsterdam si birouri in Bucuresti si Redwood Shores (California). Unul dintre primii investitori și promotori ai Avangate a fost antreprenorul român Radu Georgescu, prin fondul său de invetsiții, Gecad. În 2013, ajunsă o companie globală cu 3000 de angajați, Avangate a fost vândută către fondul de investiții american Francisco Partners, 3TS și Gecad reușind astfel un exit important.

Firma de investiții 3TS Capital Partners, cu sediul central la Helsinki, este sponsorul inițial al fondului de investiții Catalyst Romania, condus de Marius Ghenea, unul dintre cei mai activi investitori în companii românești. Astfel, 3TS a participat la investiții în firme românești ca Centrul Medical Unirea, Elefant.ro și 123formbuilder.com.

Diana Spătaru

Add comment