Start-Up Zone

Un studiu asupra sectorului HoReCa arată motivele slabei participări la schema de ajutor de stat pentru restaurante, pensiuni și alte firme în domeniu

Un studiu realizat asupra restaurantelor, pensiunilor și altor firme românești din sectorul HoReCa oferă posibile explicații ale slabei participări la schema de despăgubiri de 500 de milioane de euro derulată de Guvern.

Afacerile din acest domeniu au suferit, într-adevăr, scăderi mari de activitate în anul 2020, când pandemia COVID-19 a atras restricții de funcționare. Multe firme, însă, nu au putut aplica la schema HoReCa și din cauza lipsei autorizațiilor, cel puțin în București.

Un studiu realizat de analistul financiar Iancu Guda, la solicitarea principalelor organizații de patroni din sectorul HoReCa, arată următoarele:

  • Scăderea vânzărilor la nivel sectorial este de 39%, de la 26 miliarde de lei în 2019 la doar 16 miliarde de lei în 2020.
  • 8 din 10 firme HoReCa au raportat scăderi ale vânzărilor.
  • În ceea ce privește situația pe județe, s-au raportat scăderi la nivelul întregii țări, însă de intensități diferite. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Cluj (-50%), București și Timiș (-44%), iar cele mai mici în Constanța (-23%) și Tulcea (-9%).
  • Profitul absolut la nivel de industrie a scăzut de 4 ori, de la 3,58 miliarde de lei în 2019, la doar 0,84 miliarde de lei în 2020, astfel că marja netă de profit a scăzut la 5%.
  • Dacă, în 2019, 1 din 10 companii aveau pierderi, în 2020, 4 din 10 companii din cele 11 sectoare de activitate din HoReCa au înregistrat pierderi.

„Companiile active în sectorul HoReCa au raportat pe parcursul anului 2020 o scădere a vânzărilor cu 39% și profituri de 4 ori mai mici comparativ cu anul anterior. Astfel, pentru fiecare cifră de afaceri de 100 lei raportată pe parcursul anului 2020 de întreg sectorul HoReCa (în scădere față de 164 lei în anul 2019), profitul mediu net a scăzut la doar 5 lei (în scădere față de 20 lei în anul 2019).

Suplimentar, 45% dintre companiile active în sectorul HoReCa au raportat pierderi pe parcursul anului 2020, comparativ cu doar 8% în anul 2019. Considerând și companiile cu un grad foarte ridicat de îndatorare (>90% din active), aproximativ 7 din 10 companii active în sectorul HoReCa prezintă un risc major de insolvență la finalul anului 2020, comparativ cu doar 30% în anul 2019. Având în vedere toate acestea, HoReCa a fost cea mai afectată industrie din România pe parcursul anului 2020 în contextul măsurilor luate de guvern împotriva pandemiei COVID-19”, a declarat Iancu Guda, analist financiar, autorul studiului.

Autorizarea operatorilor HoReCa

În ciuda scăderii activității HoReCa, schema de ajutor de stat de 500 de milioane de euro în total nu a fost luată cu asalt de către antreprenorii din domeniu. Ministerul Economiei s-a văzut nevoit să prelungească înscrierile cu o săptămână. Chiar și așa, în perioada 29 iunie-26 iulie, au aplicat la Schema HoReCa 10.185 de solictanți, în condițiile în care legislația prevedea un număr maxim de aproximativ 74.000 de potențiali beneficiari, iar Ministerul Economiei estimase că circa 30.000 de firme vor aplica.

De asemenea, valoarea ajutoarelor pe care firmele aplicante ar urma să le obțină este de circa 2,45 miliarde lei, sub bugetul total de 2,5 miliarde lei prevăzut de schemă. În urma analizei dosarelor, volumul total al ajutoarelor care vor fi aprobate ar urma chiar să mai și scadă.

Interesul relativ scăzut al antreprenorilor HoReCa pentru această schemă a fost explicat prin mai multe motive, într-o analiză pe StartupCafe.ro, unul dintre acestea fiind lipsa autorizațiilor în anul 2020, pe fondul lockdown-ului și al restricțiilor COVID-19.

Acum, organizația partonilor de restaurante, HORA, reclamă și ea procesul de autorizare a firmelor HoReCa la nivelul municipiului București.

„În urma supra-birocratizării la nivelul primăriilor de sector, doar 700 de restaurante din peste 9.500 au primit autorizație de funcționare din partea primariilor de sector” – susține HORA.

Conform evidenței Autorității Naționale Sanitare Veterinare, citate într-o analiză HORA, în București sunt peste 9.500 de unități de alimentație publică. Din cauza „supra-birocratizării, primăriile de sector din București au devenit un supracontrolor al altor instituții ale statului, ceea ce a dus la costuri de peste 60 milioane lei” – se plâng patronii de localuri.

„În intervalul 2019 – 2021, în lipsa unui proces unitar și coerent de reglementare a autorizării afacerilor din HoReCa, primăriile de sector au pierdut peste 60 milioane lei, sumă care ar fi putut intra la bugetul de stat” – mai spune organizația patronală.

Drept urmare, Organizația HORA propune un proiect de simplificare a procesului de autorizare și reașezarea relației dintre autoritățile locale și operatorii economici.

Diana Spătaru

Add comment