Start-Up Zone

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur începând de pe 2 august

Românii care economisesc și nu au un apetit ridicat pentru risc pot achiziționa titluri de stat Tezaur și în luna august. Subscrierea începe de luni (2 august). Oferta Ministerului Finanțelor este pe 1, 3 și 5 ani la dobânzi de 3,15%, 3,5% și 3,85%.

Valoarea minimă a unei subscrieri este de 1 leu, reprezentând prețul de emisiune al unui titlu de stat, iar câștigul nu se impozitează.

De unde se pot achiziționa titlurile de stat

Persoanele interesate de oferta statului, pot merge la unitățile Trezoreriei sau prin Poșta Română.

Data limită este 27 august, cu excepția celor care subscriu prin Poșta Română. În cazul celor din urmă, unde în mediul urban este 26 august, iar în rural – 25 august.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni.

Conform Ministerului Finanțelor, investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Diana Spătaru

Add comment