„Măsura 3 va fi reluată de îndată ce avem finanțare pentru ea. Pentru procesul deja început, suspiciunile de fraudă au fost confirmate și de DNA care a început deja urmărirea penală in rem. Acum așteptăm programarea React EU pentru a semna contractul cu ministerul fondurilor europene prin care ea să poată fi finanțată” – a afirmat, pe Facebook, ministrul Economiei, Claudiu Năsui.
Inițial, Măsura 3- Granturi pentru investiții în activități productive – avea alocat un buget total de 550 milioane euro, din care 415,87 milioane euro fonduri europene, 62,38 milioane euro – de la bugetul de stat și 71,74 milioane euro – contribuția beneficiarilor. Partea de fonduri UE era asigurată din Programul Operațional Competitivitate.
Recent, Ministerul Economiei și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au dislocat 209 milioane de euro de la Măsura 3 pentru a alimenta Măsura 2, aflată în plată.
În perioada 3 decembrie 2020- 29 ianuarie 2021, la Măsura 3, s-au înscris un număr de 27.736 de aplicanți, cu solicitări în valoare totală de 15.889.215.181 lei (de 6 ori mai mult decât bugetul disponibil).
Măsura a 3a pare a fi blocată, pe fondul lipsei fondurilor de care să beneficieze firmele. Astfel, ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a mutat banii de pe Măsura a 3a pe Măsura a 2a, pentru a fi realizate o parte din plăți. Acum, atât Măsura a 2a, cât si Măsura a 3a au rămas fără buget.
Add comment