Ministerul Economiei este acuzat încă odată de lipsă de inițiativă, de această dată de către Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), cu mențiunea că lipsă de inițiativă din partea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului afectează grav mediul de afaceri și nu ajută la relansarea economiei, gradul de îndeplinire a obiectivelor propuse de acesta a fost îndeplinit de doar 3,5%.
Dl. ministru al Economiei a făcut o prezentare in extenso, preluată de toată presa, pentru că e normal, e declarația unui ministru, în care ne spunea ce bine o să fie în Grecia și cum o să se deschidă sezonul în Grecia. Atâta inabilitate nu am mai văzut niciodată. Tu ești ministrul Turismului din România. Tu trebuie să-i păstrezi pe turiști în România și să aduci turiști din străinătate” – a spus președintele Consiliului IMM, Florin Jianu. El s-a referit la anunțul ministrului Econonomiei, Claudiu Năsui, potrivit căruia a discutat cu oficialii eleni pentru a se asigura că turiștii români vor putea merge în Grecia, în vacanță.
CNIPMMR menționează că „măsura care viza acordarea de vouchere de vacanță pentru personalul din sectorul public și care urma să susțină turismul intern a fost eliminată de către Guvern prin OUG nr.8/2021”.
Premierul Florin Cîțu a anunțat anterior că Guvernul a decis să nu mai emită noi vouchere de vacanță pentru bugetari în anul 2021, dar va fi prelungită valabilitatea celor emise în 2019 și 2020, multe rămânând nefolosite. „Au fost prelungite voucherele de vacanță emise în 2019 și cele din 2020, ceea ce înseamnă că în economie sunt 2,4 miliarde de lei, vouchere de vacanță care nu au fost folosite. Voucherele de vacanță care ar fi trebuit să fie emise anul acesta vor fi emise anul viitor”, a spus Cîțu, citat de Mediafax.
Organizația patronală mai critică Ministerul Economiei și pentru nivelul redus al implementării ajutoarelor de stat COVID.
„- Două dintre măsurile analizate au fost realizate parțial, procentul de implementare fiind de 15%.
- Măsura acordării de sprijin financiar în contextul crizei provocate de Covid-19, cunoscută sub denumirea de măsura 1, 2 și 3 adresată IMM-urilor, este realizată în proporție de 25%, astfel:
- Măsura 1: 59%
- 29.250 solicitări procesate, 19.600 solicitări admise, 17.271 solicitări plătite.
- Măsura 2: 17%
- 19.527 solicitări procesate din total 22.226, 16.749 solicitări admise, 3.764 solicitări plătite.
- Măsura 3: 0% 27.736 de solicitări, niciuna procesată. Program blocat.
– Măsura acordării unui ajutor de stat operatorilor din turism și Horeca în 2021 pentru compensarea pierderilor înregistrate în 2020 a fost realizată în proporție de 5%, până la această dată având doar actul normativ care o reglementeazâ (OUG nr. 10/2021) și o primă rundă de consultări cu privire la Ghidul de Implementare a Schemei de Ajutor pentru Horeca”.
„Prin urmare, această lipsă de inițiativă din partea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului afectează grav mediul de afaceri și nu ajută la relansarea economiei, din analiza făcută rezultând un grad de îndeplinire a obiectivelor propuse de doar 3,5%” – mai afirmă Consiliul IMM.
De menționat totuși că, potrivit situației oficiale prezentate de Ministerul Economiei, vineri, 16 aprilie 2021, la Măsura 2 erau 5690 de firme plătite, precum și 5434 respinse sau respinse în lista de așteptare.
Add comment