Potrivit Raportului anual al Uniunii Europene asupra IMM-urilor 2019, pe piaţa din România sunt active aproape 500.000 de IMM-uri, dintr-un total de peste 25 de milioane de întreprinderi mici şi mijlocii la nivelul Uniunii Europene. Dintre cele aproape 500.000 de IMM-uri din 2019, sunt bancabile maxim 15.000 de IMM-uri, conform unui raport destinat programului IMM Invest din 2020.
IMM-urile reprezintă 99,8% din toate firmele din UE din sectorul non-financiar, o pondere similară având şi în România. „Importanţa IMM-urilor în economiile ţărilor membre variază puternic. Spre exemplu, media UE în 2018 a fost de 58 de IMM-uri la 1.000 de locuitori, însă la nivelul ţărilor membre au existat variaţii puternice, de la 29 de întreprinderi mici şi mijlocii în cazul României, la 115 în Cehia“, conform unui raport anual al Comisiei Europene.
Piaţa locală se află nu doar pe ultimul loc, ci şi la mare depărtare de următorii clasaţi, mai exact Germania (35 de IMM-uri la 1.000 de locuitori) şi Marea Britanie (38). Ce este însă interesant de remarcat este faptul că ţările din regiunea Europei Centrale şi de Est, cele cu care se „luptă“ de fapt România în termeni de dezvoltare, de salarii medii sau PIB per capita sunt de fapt mult mai bine plasate în ceea ce priveşte indicatorul de număr de IMM-uri la 1.000 de locuitori.
Mai mult, foarte puține IMM-uri din România sunt bancabile. Bancabilitatea unei companii este determinată de comportamentul rezonabil de plată, inclusiv în relația cu creditorii financiari și comerciali, precum și viabilitatea, decurgând inclusiv din performanța financiară a afacerii, constând în capacitatea acesteia de a genera profitabilitatea necesară rambursării finanțărilor, dar și nivelul de capitalizare, ce reprezintă până la urmă gradul în care acționarii își asumă în mod real riscurile propriei afaceri.
Datorită faptului că firmele nu sunt bancabile, acestea nu pot beneficia de împrumuturi pentru programe precum IMM Invest, care să le susțină activitatea. Astfel, firmele au nevoie de fonduri mai mult decât de orice altceva, având în vedere că mediul antreprenorial este unul extrem de dificil, mai ales în contextul crizei COVID-19, iar firmele existente deja pe piață se confruntă cu provocări majore.
Cu toate acestea, puținele firme de pe piața din România sunt lăsate să moară, în lipsa unor programe guvernamentale pentru acestea. Firmele din România sunt puține, multe dintre acestea sunt nebancabile, ceea ce înseamnă că nu pot primi împrumuturi. Speranța majorării numărului de firme din România pare să fie doar o iluzie, având în vedere că programul Start-Up Nation este în 2021 suspendat.
Add comment