Start-Up Zone

Măsura a 3a este încă blocată. Firmele care au aplicat sunt nevoite să treacă de criza COVID-19 pe cont propriu.

Măsura a 3a este încă blocată, iar bănuielile cu privire la intențiile Ministrului Economiei de a relua de la zero înscrierile la Măsura 3 – granturi de investiții de câte 50.000-200.000 de euro pentru firme nu întârzie să apară, pe fondul unor situații fără precedent: în acest moment atât aplicațiile pentru Măsura a 3a, cât și bugetul pentru Măsura a 3a sunt încă blocate.

IMM-urile care au aplicat pentru Măsura a 3a Granturi pentru Investiții nu pare că își vor primi banii prea curând, având în vedere că Ministrul Economiei a anunțat acum două luni că este deschisă posibilitatea reluării acesteia. În acest caz, IMM-urile care vor aplica în reluarea sesiunii vor concura pe baza unor aspecte enumerate de către Claudiu Năsui:

  • secretizarea ermetică a procentelor de cofinanțare introduse în aplicație de către beneficiari, până la terminarea sesiunii de înscriere,
  • eliminarea cheltuielilor eligibile cu imobiliarele,
  • introducerea unor noi coduri CAEN eligibile, care au fost prevăzute prin legea 220/2020, prin care s-a modificat OUG 130/2020.

Ministrul Năsui afirmă că persoanele care au aplicat corect la sesiunea inițială de la Măsura 3, pe care vrea să o anuleze, vor fi eligibile și la reluarea de la zero a sesiunii de înscrieri. Totuși, trebuie menționat că introducându-se coduri CAEN noi față de sesiunea inițială, automat șansele celor care au aplicat în sesiunea inițială vor scădea, pentru că va crește concurența pe fonduri.

Firmele care au aplicat la Măsura a 3a aveau deja planuri cu banii, având în vedere că multe dintre acestea au încheiat precontracte pentru utilaje sau construcții. În același timp, acestea au trebuit să își regândească planul pentru acest an, fără Granturile pentru Investiții. IMM-urile și-au calculat deja bugetul incluzând valoarea granturilor, iar acum trebuie să o ia de la capăt și să încerce să treacă de criza COVID-19 pe cont propriu.

Diana Spătaru

Add comment