Diana SpătaruEu consider că sistemul fiscal din România este inechitabil și nu pe ici pe colo… Este profund inechitabil, a declarat profesorul Daniel Dăianu, într-un interviu acordat HotNews.ro, precizând că trebuie să creștem veniturile bugetului. “Nu merge numai prin restrângere de cheltuieli. Lărgirea bazei de impozitare și o colectare mai bună pot aduce probabil câteva procente din PIB în plus în câțiva ani”, a spus el. Am discutat în cadrul interviului pornind de la unele teorii economice, precum cea ricardiană, din care reiese că o creștere a datoriei astăzi se va vedea în taxare în viitor. Ce ar fi dacă piețele ar pierde încrederea în politica bugetară văzând deficite mari persistente?
• Economii emergente “nu pot da copy paste” la politici neconvenționale practicate de economii dezvoltate, nici utilliza inflația, cursul de schimb pe scară largă
• Noi nu putem clona practici din țări dezvoltate, care au musculatură financiară mare
• De aceea trebuie să ne reducem deficitele
• Dacă rata de creștere economică medie (de-a lungul unor ani) ar fi insuficientă, mai mică decât rata dobânzii cerute de finanțatori, datoria publica nu ar fi sustenabilă
• Credința că soluția este intrarea rapidă în zona euro, cum susțin unii, este o naivitate (vezi în text de ce)
• Am crescut în mod prea rapid venituri personale în sectorul public mărind deficitul structural, deși trebuie spus că salariile personalului medical trebuiau crescute în mod substanțial pentru a atenua hemoragia de capital uman.
• Trebuie regândit sistemul fiscal, care implică lărgirea bazei de impozitare, eliminarea de portițe (loopholes) și, eventual, modificarea unor cote/impozite.
• Dacă vrem să reziste democrația, să fie atenuate tentații autoritariste, iliberale în societățile noastre, trebuie să căutăm ca sistemul economic să fie cât mai echitabil și aceasta trebuie să se vadă și în regimul fiscal
• Conformarea voluntară este un deziderat mai degrabă, decât mecanism în sine eficace.
• Dacă nu există un regim clar de descurajare, pedepsire, a evaziunii și concurenței fiscale neloiale (tax avoidance) nu va fi posibil. Conformarea nu se rezolva prin simple îndemnuri.
REPORTER: Deficitul a crescut mai mult, va fi mare și anul ăsta. Dacă ne uităm la unele teorii economice (precum și la cea ricardiană), ar trebui, în viitor, după ce se termină criza asta (urcă datoria), să avem o creștere a taxelor (ori, în cel mai bun caz, o reașezare a taxelor – eliminarea facilitatilor – marirea bazei de impozitare).
Cum vedeți un astfel de… deznodământ, ca să-i spun așa, la finalul crizei?
Ce adesea este omis este că pentru economii vulnerabile contează, ultimamente, mărimea datoriilor în general; mă refer și la datorii private din perspectivă sistemică, macroeconomică. Piețele se uită la îndatorarea externă globală a unei țări. Cum s-a văzut în numeroase episoade de criză financiară, valutară, în economii emergente (Asia, America Latina, etc.), îndatorarea privată excesivă duce și ea la finantare externă a unei economii tot mai dificilă. Datorii private pot deveni “contingent liabilities”, pasive ascunse pentru bugetul public.
Datorii publice și private au crescut mult după 2009, în numeroase țări. Dacă avem în vedere că există o cauza extraordinară, Pandemia, este de gândit că avem de-a face cu un șoc temporar, cu cheltuieli excepționale nepermanente. Vor fi sechele, efecte persistente al Pandemiei și crizei economice, care pot să așeze economii naționale pe o traiectorie de creștere diminuată. Nu mai comentez aici “stagnarea seculară” din țări dezvoltate, care are explicații de ordin structural.
Ce contează finalmente este să se revină la creștere economică cât mai curând și ca ajustarea deficitelor să fie cât mai putin forțată, prin stabilizatori automați și reducerea cheltuielilor excepționale legate de lupta cu Pandemia. Însă este nevoie de un alt tip de creștere, într-o altă paradigmă, care să țină cont de constrângeri ecologice, demografice, sociale.
Sunt dezavantajate evident economii ce au deficite structurale mari, care au datorii publice și private excesive.
Teza că pericolele nu sunt mai mari în privinta sustenabilității datoriilor având în vedere scăderea ratelor de dobânzi pe piețele financiare, pe fondul unor tendințe de ordin structural în economiile dezvoltate (teza sustinuta de Olivier Blanchard și altii), este de judecat cu circumspecție. Din mai multe ratiuni:
• Cele mai multe economii emergente au slăbiciuni instituționale și de track record privind credibilitatea politicilor; există frecvent grad de dolarizare/euroizare semnificativ pe piețele lor interne, care complică relatia între mișcarea cursului de schimb și stabilitatea financiară, accentuează riscuri;
• Are loc fuga capitalului, a lichidităților, în momente dificile; sunt bani care urmăresc valorificarea de diferențiale de randament pe termen scurt.
• Activele pe care le au la dispoziție pentru a răspunde la șocuri sunt mai puține; este ca și cum o familie cu avere modestă are argintărie mai puțină de vândut în momente de ananghie
• Accesul la finantare este mai limitat, cu rigori mai aspre
Una peste alta, economii emergente “nu pot da copy paste” la politici neconvenționale practicate de economii dezvoltate, nici utilliza inflația, cursul de schimb pe scară largă pentru a atenua presiuni în balanta de plăți din cauza supra-îndatorării.
Cum aminteam mai înainte, există acum impactul pandemiei și era firesc ca deficite să explodeze peste tot în Europa; și datorii publice au crescut cu peste 10% din PIB în numeroase țări. Regulile fiscale în UE sunt dezactivate și pentru 2021-22. (vezi deficitele din prognoza FMI, World Economic Outlook, aprilie 2012).
Romania are însă de realizat o corecție graduală a deficitului bugetar în urmatorii ani din cauza unui deficit structural mare, care precede criza sanitară și economică din 2020; acest deficit era peste 5% din PIB în 2019. Ar trebui să ajungem la deficit în jur de 3% din PIB la orizontul anului 2024 nu numai fiindcă opereaza EDP (procedura de deficit excesiv), ci și pentru ca prudența bugetară dictează așa ceva.
Redactia
startupzone
Add comment