Administrația Fondului Cultural Național organizează anual o sesiune de finanțare destinată susținerii proiectelor editoriale. Această sesiune reglementată de legea privind susținerea și promovarea culturii scrise (legea 186/2003), se derulează în baza unui buget alocat în fiecare an de Ministerul Culturii, prin subvenție de la bugetul de stat, în funcție de resursele existente.
Prin cultura scrisă se înțelege domeniul de referință care cuprinde cărți, reviste și alte publicații, tipărite sau online, având caracter literar-artistic, tehnico-științific, editate pe orice suport.
Sesiunile demarează în urma apelului public de participare cu o perioadă de 30 de zile pentru înscrierea ofertelor culturale.
Ariile tematice pentru fiecare sesiune sunt stabilite de către Consiliul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, în acord cu strategia şi priorităţile de finanţare.
Pentru ca o ofertă culturală să fie elgibilă solicitantul trebuie să respecte următoarele condiții:
– să asigure din surse proprii sau atrase o cofinanţare în cuantum de cel puţin 10% din bugetul propus. AFCN poate acorda până la maximum 90% din bugetul unui proiect.
– să respecte cumulativ următoarele condiții:
- să fie persoană fizică autorizată, respectiv persoană juridică publică sau privată, înfiinţată în conformitate cu prevederile legale;
- să nu aibă datorii la bugetul de stat sau la bugetul local;
- după caz, să fi respectat obligaţiile asumate prin contractele de finanţare nerambursabilă anterioare.
Pentru a participa la selecţia de oferte, operatorii culturali trebuie să completeze formularul online, pe care îl accesează pornind de la butonul LOGARE la www.afcn.ro, și să încarce în aplicația de finanțare documentaţia solicitată, până la ora şi data-limită prevăzute în anunţul public. Informațiile pot fi completate doar în limba română.
sursa: www.afcn.ro
Add comment