Au început în mod oficial plățile pentru tinerii fermierii și micii fermieri! Aceștia beneficiază, prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) de fonduri europene în valoare de peste 12...
Unii fermieri care au depus cereri de finanțare pe submăsurile 6.1 și 6.3, destinate instalării tinerilor fermieri, respectiv micilor exploatații agricole, nu au avut încă parte de controalele inspectorilor AFIR. Se...
Trăim într-o perioadă în care crizele par că nu se mai opresc – de la criza medicală, la cea economică și apoi cea geopolitică, efectele se simt puternic în toate ramurile socio-economice, inclusiv în agricultură. Dar...
Contribuabilii înregistraţi în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul şi care au efectuat o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligaţi să îşi modifice perioada fiscală...
Ordinul nr. 510/2022 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică, a...
Conform unui comunicat al Guvernului, acesta a discutat Proiectul de Lege privind reglementarea activităţii prestatorului casnic. Prin proiectul de lege, Guvernul reglementează modul în care persoanele fizice...
Ministerul Finanţelor anunţă că executivul a adoptat actul normativ elaborat de Ministerul Finanţelor prin care aduce modificări şi completări Hotărârii Guvernului nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare...
SC METAROVI SRL, anunta finalizarea proiectul cu titlul „Capital de lucru SC METAROVI SRL” proiect nr. M2-15812 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020. Proiectul se...
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a elaborat mecanismul de autorizare a centrelor de plasament pentru refugiați prin intermediul Agenției Naționale de Asistență Socială. Autorizarea le permite să beneficieze de...
Administrația Fondului Cultural Național a anunțat în cursul săptămânii trecute alocarea a 13 milioane de lei pentru finanțarea proiectelor și programelor culturale în sesiunea II/2022. Perioada de înscriere a...