UniHack este un concurs internațional de tip hackathon, adresat studenților și elevilor de liceu, care se va desfășura în perioada 3-5 decembrie 2021. Ajunsă la ediția a 3-a, competiția de anul acesta se axează pe rezolvarea unor probleme cu teme civice.
Verticalele concursului sunt:
- Educație digitală
- Mobilitate urbană inteligentă
- Smart City
Proiectul poate fi eligibil pentru a primi premii pentru una sau mai multe verticale, în funcție de tehnologiile pe care le utilizează.
Unul dintre premiile acestei ediții este acordat de organizatorul hackathon-ului – Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC) a Universității Politehnice din Timișoara – și are o valoare totală de 2.000 de euro.
Înscrierile sunt deschise până în data de 2 decembrie 2021. Din cauza situației epidemiologice, evenimentul se va desfășura exclusiv online. Pentru mai multe detalii, click aici.
Sursa: Liga AC
Add comment