Start-Up Zone

Stare de alertă: Se reiau competițiile sportive şi cursurile de formare profesională

Guvernul a adoptat hotărârea nr. 105 din 19.11.2021 privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Potrivit acesteia, se abilitează Ministerul Educației și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor  Covid-19, în sensul permiterii participării zilnice, cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ din localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică de 3/1.000 de locuitori, indiferent de rata de vaccinare a personalului, cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2.

De asemenea, se propune ca organizarea ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naționale a României să fie permisă cu participarea, în zona oficială, în municipiul București a cel mult 400 de persoane, iar în municipiile reședință de județ a cel mult 200 de persoane și cu normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2.

Accesul populației la ceremoniile organizate este permis cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între participanți, portul măștii de protecție și respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2.

Se permite desfăşurarea activităților specifice Zilei Naționale a României la sediul autorităților și instituțiilor publice centrale cu participarea a cel mult 300 de persoane, iar la sediul autorităților și instituțiilor publice locale cu participarea a cel mult 150 de persoane, asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de acces și protecție sanitară stabilite de instituția organizatoare.

Accesul la zonele oficiale organizate în cadrul activităților dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României este permis doar pentru persoanele care deţin certificatu verde,

Este permisă şi organizarea și desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise dar  doar în intervalul orar 5,00-21,00, şi doar pentru cei care deţin certificat verde, cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane,  purtarea măștii de protecție.

Se mai permite organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale să fie permisă, dar doar pentru cei care deţin certificat verde şi doar în intervalul orar 5,00-21,00, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.

Se propune organizarea și desfășurarea de cursuri, inclusiv cele de formare profesională care necesită activități practice, workshop-uri și conferințe, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, dar doar pentru cei care deţin certificat verde şi doar în intervalul orar 5,00-21,00, cu participarea persoanelor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de sănătate publică.

sursa: legestart.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment