Grupul de acţiune locală (GAL) Munţii Măcinului – Dunărea Veche a primit o suplimentare a fondurilor europene, datorită gradului de absorbţie, şi a început activităţile specifice pentru a-i convinge pe locuitorii din nordul judeţului Tulcea să înfiinţeze un punct de gastronomie locală (PGL).
Managerul GAL, Ana Maria Cazacu, a declarat că cele mai solicitate finanţări oferite până în prezent au fost subvenţiile de câte 5.000 de euro pentru înfiinţarea camerelor pentru turişti.
„Gândindu-ne că finanţarea noastră este limitată, la fel ca posibilitatea localnicilor de a construi pensiuni, am considerat că cel mai uşor pentru ei este să profite de surplusul de camere care întotdeauna există la ţară. E cunoscut că la ţară există casa bună şi casa în care locuim şi, pornind de la această idee, ne-am gândit la acest sistem de a finanţa camerele de închiriat, un sistem autorizat Autoritatea Naţională în Turism”, a afirmat managerul GAL Munţii Măcinului-Dunărea Veche.
Ana Maria Cazacu a precizat că finanţarea de 5.000 de euro trebuia să asigure, pe lângă camera destinată vizitatorilor, şi un grup sanitar şi un spaţiu de servit masa distincte de cele ale gospodăriei beneficiarului.
Andreia Tanur, din comuna Cerna, a fost primele persoane interesate de o asemenea finanţare. „Începând din primăvara acestui an, am deschis camerele şi au fost ocupate non-stop până acum. Această structură de cazare păstrează elemente tradiţionale locale, meglene şi dobrogene, pături, covoare, mileuri brodate, costume tradiţionale locale, tradiţionale şi foarte vechi. Ţinem foarte mult la ele şi din acest motiv le folosim doar pentru promovare”, a declarat Andreia Tanur.
Turiştii care ajung însă în zonă trebuie să aibă şi posibilitatea de a mânca în locuri autorizate, iar cum acestea nu sunt foarte multe, GAL Munţii Măcinului-Dunărea Veche intenţionează să înfiinţeze un punct de gastronomie locală.
„În completarea investiţiilor pe care le avem deja, încercăm să creăm un circuit, astfel încât cei care se cazează aici să aibă şi unde mânca. Ne gândim ca prin următoarele fonduri pe care le avem disponibile, primite în urma unei bonusări pentru performanţa GAL-ului, să finanţăm un punct gastronomic la nivelul teritoriului nostru”, a menţionat managerul grupului, Ana Maria Cazacu.
Ea a mai spus că deja a început animarea teritoriului pentru identificarea posibilităţilor de înfiinţare a acestui PGL şi a precizat că suma care va fi disponibilă în perioada următoare prin GAL pentru dezvoltarea turismului în nordul judeţului Tulcea este de 145.000 de euro.
„Pentru majoritatea comunelor teritoriului, investiţia în turism se poate realiza numai prin GAL, din cauză că nu se încadrează în lista cu localităţi cu potenţial turistic dată printr-un ordin de ministru din anul 2008, listă care nu a mai fost actualizată. În acest context, persoanele care depun cereri de finanţare pe turism pe fonduri europene nu au acces la ele, din cauză că nu au punctaj, aşa am ajuns să decidem ca toată bonusarea să fie destinată măsurii care finanţează activităţile turistice”, a precizat Ana Maria Cazacu.
Potrivit sursei, din cele 52 de cereri de finanţare primite de GAL, 44 au fost selectate spre finanţare, pentru 38 dintre ele s-au semnat deja contractele de finanţare, iar alte două contracte aşteaptă să fie semnate.
Gradul de contractare a fondurilor europene prin grup este de peste 90%, iar cel de absorbţie este de peste 60%.
GAL Munţii Măcinului – Dunărea Veche este un parteneriat public-privat, înfiinţat în luna august a anului 2016, în baza OUG nr. 26/2000 şi autorizat de Ministerul Agriculturii pentru a desfăşura activităţi specifice implementării Strategiei de dezvoltare locală a teritoriului Munţii Măcinului – Dunărea Veche, în cadrul Măsurii 19 Leader a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Prin Strategia de dezvoltare locală a GAL Munţii Măcinului-Dunărea Veche, conducerea grupului a atras 2.884.209,31 de euro finanţare europeană, din care 2.307.368,31 de euro reprezintă suma alocată finanţării proiectelor. Banii pot fi accesaţi de autorităţi, fermieri, asociaţii neguvernamentale şi întreprinderi private mici şi mijlocii din 16 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Tulcea, care nu pot beneficia de suma de 1,1 miliarde de euro alocată prin mecanismul financiar Investiţii Teritorial Integrate – Delta Dunării.
Spre deosebire de Delta Dunării, deşi are Parcul Naţional Munţii Măcinului, nordul judeţului Tulcea este cel mai puţin vizitat, în mod principal din cauza lipsei infrastructurii de cazare. Cu cele peste 3.450 de specii de floră şi faună, dar şi cu suprafeţe importante de vegetaţie stepică, Parcul Naţional Munţii Măcinului, declarat Rezervaţie a Biosferei în anul 1998, este singura zonă din Uniunea Europeană unde ecosistemele specifice zonei de stepă se întâlnesc alături de păduri submediteraneene şi balcanice.
sursa: AGERPRES
Add comment