Comisia Europeană a adoptat vineri o extindere a domeniului de aplicare al Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare (RGECA), care le va permite statelor membre să pună în aplicare anumite măsuri de ajutor, fără o examinare prealabilă din partea Comisiei. Normele revizuite se referă la ajutoarele acordate de autoritățile naționale pentru proiecte finanțate prin intermediul anumitor programe ale UE gestionate la nivel central în temeiul noului cadru financiar multianual și la anumite măsuri de ajutor de stat pentru sprijinirea tranziției verzi și a celei digitale, precum și pentru redresarea în urma efectelor economice ale pandemiei de COVID-19.
Exceptarea unui astfel de ajutor de la obligația de notificare prealabilă reprezintă o simplificare majoră, care facilitează punerea rapidă în aplicare a unor astfel de măsuri de către statele membre, dacă sunt îndeplinite condițiile care limitează denaturarea concurenței pe piața unică.
Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: “Comisia simplifică astăzi normele privind ajutoarele de stat aplicabile finanțării naționale care intră în domeniul de aplicare al anumitor programe ale UE. Acest lucru va îmbunătăți în continuare interacțiunea dintre normele de finanțare ale UE și normele UE privind ajutoarele de stat în temeiul noului cadru financiar multianual. De asemenea, introducem mai multe posibilități pentru statele membre de a acorda ajutoare de stat pentru sprijinirea tranziției către o economie verde și digitală, fără a le impune să efectueze procedura de notificare prealabilă, dar și fără a provoca denaturări nejustificate ale concurenței pe piața unică. Noile norme vor facilita, de asemenea, furnizarea rapidă de către statele membre a finanțării atât de necesare pentru a sprijini o redresare durabilă și rezilientă în urma efectelor economice ale pandemiei de COVID-19.”
Comisia simplifică normele privind ajutoarele de stat aplicabile finanțării naționale a proiectelor sau a produselor financiare care intră în domeniul de aplicare al anumitor programe ale UE, adoptate recent, cu scopul de a asigura o mai bună interacțiune între normele privind finanțarea acordată de UE și normele UE privind ajutoarele de stat în temeiul noului cadru financiar multianual. Grație modificărilor introduse astăzi prin RGECA, normele privind finanțarea UE și normele privind ajutoarele de stat aplicabile acestor tipuri de finanțare au fost aliniate pentru a se evita complexitățile inutile, menținându-se în același timp concurența pe piața unică a UE.
Fondurile naționale în cauză sunt cele referitoare la:
- operațiunile de finanțare și de investiții sprijinite de Fondul InvestEU;
- proiectele de cercetare, dezvoltare și inovare (CD&I) care au primit o “marcă de excelență” în cadrul Orizont 2020 sau Orizont Europa, precum și proiectele de cercetare și dezvoltare cofinanțate sau formarea de echipe comune de cercetare în cadrul Orizont 2020 sau Orizont Europa;
- proiectele de cooperare teritorială europeană (CTE), cunoscute și sub denumirea de componenta Interreg.
În plus, odată cu modificarea RGECA, Comisia creează și mai multe posibilități pentru ca statele membre să furnizeze ajutorul necesar pentru dubla tranziție într-un mod care le va permite, de asemenea, să sprijine cu promptitudine întreprinderile care au nevoie de finanțare pentru a combate efectele economice ale pandemiei de COVID-19.
Ajutoarele relevante pentru atingerea acestor obiective, care sunt în prezent exceptate de la notificarea prealabilă a Comisiei, vor juca, de asemenea, un rol în continuarea pregătirii pentru perioada de după criză. Noile categorii de ajutoare care vor fi exceptate de la obligația de notificare se încadrează în domeniile de politică ce reprezintă priorități absolute pentru dubla tranziție. Ajutoarele acordate în aceste domenii vor sprijini, de asemenea, redresarea în urma efectelor economice ale crizei provocate de COVID-19 și vor asigura faptul că această redresare va contribui la tranziția către o economie verde și digitală. Categoriile relevante de ajutoare sunt:
- ajutoarele acordate pentru proiectele de eficiență energetică a clădirilor;
- ajutoarele pentru infrastructura de reîncărcare și realimentare a vehiculelor rutiere cu emisii scăzute;
- ajutoarele pentru rețelele fixe în bandă largă, rețelele mobile 4G și 5G, anumite proiecte transeuropene privind infrastructura de conectivitate digitală și anumite vouchere
Add comment