În ultimele zile, mii de manifestații împotriva obligativității de a purta mască și împotriva restricțiilor impuse de autorități au avut loc, la care au fost prezenți și membrii AUR.
Miercuri, pentru a patra seară la rând, câteva sute de oameni s-au adunat în Piaţa Universităţii din București, după care s-au îndreptat pe traseul Universitate – Calea Moşilor – bulevardul Ştefan cel Mare – Piaţa Victoriei, unde s-au întâlnit cu un grup mai mic de protestatari, în faţa sediului Guvernului.
„Am participat, în continuare membrii AUR vor participa la protestele din toată ţara, în funcţie de decizia proprie, este opţiunea de a lupta pentru libertate. Noi ne-am asumat să fim alături de români la aceste proteste, nu organizăm, dar participăm. (…) Românii sunt îndreptăţiţi să iasă în stradă, este protestul lor, este protestul românilor simpli”, a declarat George Simion.
Însă din anunțurile sale postate pe Facebook exact asta se înțelege: George Simion și AUR au chemat lumea luni la proteste, la ora 17:00, în fața prefecturilor, pentru „a opri nebunia” și pentru „a ne lua țara înapoi”. Postările sale au strâns zecii de mii de aprecieri și de distribuiri.
Întrebat ce părere are despre prezența parlamentarilor la proteste, Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat că e normal ca și aceștia să aibă nemulțumiri și pot să le exprime în stradă, la fel ca orice alt cetățean, atâta vreme cât nu se folosesc ilegal de funcțiile lor. Bode a răspuns și întrebării legate de solicitarea membrilor AUR de a veni la o întrevedere la Ministerul de Interne. Acesta a precizat că „MAI nu e sat fără câini să vină fiecare când vrea”.
„Această guvernare este un sat fără câini în care nu știe dreapta ce face stânga. Ei nu respectă măsurile, dar cer românilor să le respecte”, a spus George Simion.
Add comment