Start-Up Zone

PNRR: Până la sfârșitul lunii martie ar urma să se lanseze 7 apeluri în consultare publică pentru ONGuri, IMMuri, instituții de cercetare, PFA și nu numai!

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat vineri, 3 februarie 2023, calendarul apelurilor PNRR actualizat la data de 2 februarie 2023. 

Potrivit documentului, până la finalul lunii martie 2023, ar urma să se lanseze 7 apeluri în consultare publică, respectiv:

Nr. crtApelCoordonatorSolicitanți Buget estimativData estimată consultare publicăData estimată lansare apelData estimată demarare semnare contracte
1C5 – I3 – Consolidarea capacității profesionale a specialiștilor și lucrătorilor în domeniul construcțiilor prin elaborarea de cursuri de formare privind eficiența energetică a construcțiilor (10 scheme de certificare – performanță energetică a clădirilor)MDLPAprofesioniștii sau specialiștii cu activitate în construcții care desfășoară activitate ca persoane fizice autorizate, în mod individual și independent, în condițiile legii, sau – persoanele juridice – angajatorii persoanelor instruite, dacă specialiștii sau lucrătorii cu activitate în construcții ce au fost instruiți sunt angajații acestora.10.000.000 euroFebruarie 202328.02.202330.06.2023
2C15 – I3 – Dezvoltarea programului – cadru pentru formarea continuă a profesioniștilor care lucrează în servicii de educație timpurieMEDUfurnizori programe de formare publici/privați14.330.000 euro10.03.202301.03.202330.08.2023 – 30.10.2023
3C9 – I7 –  Consolidarea excelenței și susținerea participării României la parteneriatele și misiunile din cadrul programului Orizont Europa (55 Contracte de parteneriat) MCIDInstitutii de cercetare, IMM31.000.000 euro13.03.202327.03.202329.05.2023
4C6 – I2 – Infrastructura de distribuţie a gazelor regenerabile (utilizarea gazului natural în combinaţie cu hidrogenul verde ca măsură de tranziție), precum şi capacităţile de producţie a hidrogenului verde și / sau utilizarea acestuia pentru stocarea energiei electriceMENERGIEOperator de distribuţie gaz natural, unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv asocieri/parteneriate formate dintre aceşti actori398.000.000 euro15.03.202330.06.202316.11.2023
5C7 – I9 – Digitalizarea sectorului organizațiilor neguvernamentaleMIPEONG-uri10.300.000 euro30.03.202324.04.202331.07.2023
6C14 – I3 – Crearea de structuri parteneriale între administrația publică locală și societatea civilă MIPEONG si APL20.000.000 euro31.03.202330.04.202331.10.2023
7C14 – I4 – Creșterea capacității organizațiilor societății civile de stimulare a cetățeniei active, de implicare profesionistă în planificarea și implementarea politicilor publice privind drepturile sociale vizate de planul național de redresare și reziliență și monitorizarea reformelor asociateMIPEONG -uri13.000.000 euro31.03.202330.04.202331.10.2023

Sursa: MIPE

Redactia START UP ZONE

Add comment