Start-Up Zone

Activele reprezentând retehnologizare. Scutirea de impozit a profitului reinvestit

OMFP nr. 4636/2022 privind activele utilizate în activitatea de producţie şi procesare şi activele reprezentând retehnologizare pentru care se aplică scutirea de impozit a profitului reinvestit, potrivit art. 22 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

 Actul normativ subsecvent detaliază din perspectivă fiscală noțiunea de ”retehnologizare” din punctul de vedere al facilității scutirii la plată a impozitului pe profitul reinvestit.

Amintim faptul că plătitorii de impozit pe profit beneficiază de scutirea la plată a impozitului pe profitul reinvestit, conform prevederilor de la art. 22 din Codul fiscal. Acest temei normativ a fost modificat prin pct. 1 din OG nr. 16/2022, în sensul că pe lângă actualele active prevăzute deja pentru care se poate aplica facilitatea, începând cu data de 01 ianuarie 2023, se aplică facilitatea de scutire la plată a impozitului pe profit pentru investițiile în ”active destinate retehnologizării”.

După această modificare, art. 22 din Codul fiscal este:

”(1) Profitul investit în echipamente tehnologice, active utilizate în activitatea de producție și procesare, activele reprezentând retehnologizare, calculatoare electronice și echipamente periferice, mașini și aparate de casă, de control și de facturare, în programe informatice, precum și pentru dreptul de utilizare a programelor informatice, produse și/sau achiziționate, inclusiv în baza contractelor de leasing financiar, și puse în funcțiune, folosite în scopul desfășurării activității economice, este scutit de impozit.

Activele corporale, cu excepția activelor utilizate în activitatea de producție și procesare, activele reprezentând retehnologizare, pentru care se aplică scutirea de impozit sunt cele prevăzute în subgrupa 2.1, respectiv în clasa 2.2.9 din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, aprobat prin hotărâre a Guvernului. Activele utilizate în activitatea producție, procesare și activele reprezentând retehnologizare sunt cele stabilite prin ordin al ministrului finanțelor.”

OMFP nr. 4636/2022 reglementează cu identificare în Catalogul mijloacelor fixe, acele active considerate ca fiind aferente retehnologizării, astfel:

a) clasa 1.1.1. „Clădiri industriale”;

b) clasa 1.1.2. „Construcţii uşoare cu structuri metalice (hale de producţie, hale de montaj etc.)”;

c) clasa 1.1.3. „Centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni”;

d) clasa 1.1.4. „Centrale termoelectrice şi nuclearo-electrice”;

e) clasa 1.2.1. „Clădiri agrozootehnice”;

f) clasa 1.2.2. „Construcţii agricole uşoare (barăci, magazii, şoproane, cabane)”;

g) clasa 1.2.3. „Depozite de îngrăşăminte minerale sau naturale (construcţii de compostare)”;

h) clasa 1.2.4. „Silozuri pentru furaje”;

i) clasa 1.2.5. „Silozuri pentru depozitarea şi conservarea cerealelor”;

j) clasa 1.2.7. „Construcţii pentru creşterea animalelor şi păsărilor, padocuri”;

k) clasa 1.2.8. „Heleşteie, iazuri, bazine; ecluze şi ascensoare; baraje; jgheaburi etc. pentru piscicultură”;

l) clasa 1.2.9. „Terase pe arabil, plantaţii pomicole şi viticole”;

m) clasa 1.2.10 „Sere, solarii, răsadniţe şi ciupercării”;

n) subgrupa 2.2. „Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare”;

o) subgrupa 2.4. „Animale şi plantaţii”.

Foarte important: se păstrează în continuare facilitatea profitului reinvestit în activele din subgrupa 2.1, respectiv clasa 2.2.9 și în achiziția/închirierea de programe pentru calculator.

sursa: legestart.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment