Start-Up Zone

Fonduri europene pentru achiziția de utilaje! Finanțare de 300.000 EURO/fermă

Achiziția de utilaje pentru sectorul vegetal reprezintă una dintre liniile de finanțare cuprinse în noul Plan Național Strategic (PNS). Astfel, fermierii vor putea depune proiecte la AFIR pentru a-și moderniza ferma și în perioada 2023-2027.

În cadrul intervenției vor fi prioritizate proiectele care contribuie la încurajarea și dezvoltarea structurilor asociative, dezvoltarea structurală echilibrată a fermelor în sensul consolidării fermelor medii, promovarea tehnologiilor și tehnicilor de producție moderne cu impact redus asupra mediului acțiuni în scopul gestionării corespunzătoare a riscurilor de la nivelul exploatației, asigurarea echității accesării fondurilor europene, se arată în documentul publicat de Ministerul Agriculturii.

”Fosta măsură 4.1 acum este domeniul de intervenție 13 (DR-13), specific pentru utilaje agricole, și va avea o valoare nerambursabilă de maximul 300.000 euro/proiect, cu un buget de 100 de milioane de euro și o rată de finanțare de 65%. Rămâne valabilă atenția ca agricultura să intre în cooperare și cu siguranță că acest criteriu va fi important”, a precizat consultantul Cristian Găină pentru AGRO TV.

Beneficiarii eligibili pentru achiziția de utilaje vor fi:

  • fermieri cu excepția persoanelor fizice;
  • cooperative agricole și societățile cooperative care reprezintă interesele membrilor fermieri;
  • grupuri și organizații de producători legal constituite în baza legislației naționale în vigoare şi recunoscute de MADR care deservesc interesele membrilor.

Condiții de eligibilitate:

  • Investiția trebuie să se realizeze în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică de minimum 12.000 € SO;
  • Solicitantul va figura în sistemul APIA/ANSVSA (după caz), anterior depunerii cererii de
    finanțare, cu forma de desfășurare a activității economice cu care solicită sprijin prin prezenta intervenție;
  • Viabilitatea economică a investiției trebuie să fie demonstrată în baza documentației tehnicoeconomice;
  • Solicitantul trebuie să demonstreze asigurarea cofinanțării investiției;
  • Investiția va respecta prevederile legislației naționale în vigoare aplicabilă proiectului;

Valoare maximă a sprijinului public va fi 300.000 euro/proiect.

sursa: agro-tv.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment