Start-Up Zone

Proiect privind creșterea natalității: Sprijin financiar de cel mult 15.000 lei per beneficiar

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a iniţat un proiect de hotărâre pentru aprobarea programului social de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității.

Prin proiect doreşte ca începând cu anul 2023 să se acorde sprijin financiar pentru 10.000 de beneficiari, pentru efectuarea, pe teritoriul României, a procedurilor de specialitate necesare pentru creșterea natalității

Beneficiarii programului sunt cuplurile și persoanele singure care au recomandare din partea unui specialist să urmeze proceduri necesare care să aibă ca rezultat creșterea natalității.

Beneficiarii trebuie să fie cetățeni români și procedurile recomandate trebuie să se desfășoare într-o unitate autorizată de pe teritoriul României. Vârsta femeii beneficiare trebuie să fie între 20 – 45 ani.

Cuplurile și persoanele singure din România care au indicație în vederea efectuării procedurilor de specialitate recomandate, primesc un sprijin financiar în valoare de maximum 15.000 lei per beneficiar pentru decontarea cheltuielilor necesare creșterii natalității.

Sprijinul financiar se acordă la cererea și declarația pe propria răspundere a beneficiarului, însoțite de documente doveditoare, în două tranșe.

Modelul cererii, al declarației pe propria răspundere, documentele doveditoare, precum și modalitatea de acordare a sprijinului financiar se stabilesc prin normele de aplicare care vor fi elaborate în termen de 45 de zile de la publicarea prezentei hotărâri.

sursa: legestart.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment