Consiliul General al Capitalei a aprobat un program de investiţii în valoare totală de 26,3 milioane de lei pentru Compania Municipală Parking, în baza căruia ar urma să fie amenajate 17.000 de noi locuri de parcare.
Proiectul, aprobat cu 43 de voturi „pentru”, unul împotrivă şi o abţinere, prevede creşterea numărului de locuri de parcare de la 13.000, în prezent, la 30.000.
Potrivit unui comunicat transmis de PNL, aceste locuri de parcare ar urma să genereze încasări de un milion de lei pe zi. Unele vor fi la bordură şi vor fi marcate cu albastru, altele se vor afla pe spaţii închise cu barieră.
„Toatele parcările vor avea parcometre şi, treptat, se va renunţa la taxatori. Şoferii vor fi verificaţi dacă au achitat cu ajutorul unor maşini electrice care se vor plimba prin oraş şi vor scana din mers numărul de înmatriculare”, prevede sursa citată.
Conform viceprimarului Stelian Bujduveanu, lucrările ar urma să înceapă din luna iulie. „Lucrările de investiţii încep chiar din iulie. Se vor monta bariere în unele parcări publice, camere de luat vederi, se fac investiţii pentru digitalizarea sistemului de plată şi vor fi create noi locuri de parcare. Tot din iulie, parchezi doar dacă plăteşti! Locuri de parcare pentru toată lumea, fără pile şi relaţii, fără ecusoane, fără ‘atenţii’ pentru personalul care monitorizează parcarea. Creăm condiţii de parcare, instituim reguli clare pentru utilizarea acestora şi eliberăm trotuarele de maşini, în zona centrală”, a scris viceprimarul, pe Facebook.
Potrivit raportului de specialitate, sunt vizate investiţii pentru automatizarea parcajelor şi SMART Parking, aplicarea măsurilor de coerciţie şi a altor măsuri de conformare voluntară pentru plata tarifului, eliminarea gratuităţilor acordare de către CGMB pentru anumite categorii profesionale sau pentru maşinile hibride care nu folosesc sistemul electric propriu de propulsie; aplicarea de măsuri pentru blocarea trotuarelor din imediata vecinătate a parcajelor publice.
Se menţionează că numărul de autovehicule înregistrate în Capitală şi în Ilfov este de aproximativ 1,8 milioane. Numărul estimat de locuri de parcare care va ajunge să fie autorizat şi folosit este de 30.094, în urma măsurătorilor din teren rezultând 27.308 locuri de parcare şi 220 de parcaje.
În vederea îndeplinirii acestor obiective, compania îşi propune următoarele achiziţii: infrastructură de telecomunicaţii (280 de bucăţi); soluţie completă pentru parcare de tip închis cu bariera (10 bucăţi), parcometre (300 de bucăţi), echipamente dedicate pentru taxare şi management (300 de bucăţi), mijloace de transport pentru inspectori (20 de bucăţi), mijloace de transport pentru ridicare auto (2 bucăţi), sisteme pentru imobilizarea autoturismelor parcate abuziv (200 de bucăţi), mijloace de transport pentru echipele ce operează sistemele de imobilizare (5 bucăţi).
În cadrul şedinţei CGMB, consilierul municipal USR Florin Covaci a reamintit angajamentul PNL şi USR privind dizolvarea companiilor municipale înfiinţate de către fostul primar Gabriela Firea şi a declarat că aprobarea bugetului Companiei Municipale Parking presupune continuarea activităţii cu încă un an pentru o entitate „care nu aduce beneficii mari municipalităţii în forma actuală”. În acest sens, a invocat faptul că societatea achită o „redevenţă infimă” de 1%.
„Într-un an, contractul de gestiune al Companiei Municipale Parking va expira şi încă nu este clar ce vom avea în loc. Aşteptăm din partea companiei şi a factorilor decizionali un calendar pentru dizolvarea societăţii şi pregătirea caietului de sarcini pentru concesionarea serviciului de parcări”, a spus el.
Viceprimarul Stelian Bujduveanu a replicat că redevenţa poate fi modificată, dar că important este modul în care sunt administrate bunurile oraşului în favoarea cetăţenilor.
„Da, sunt de acord că un serviciu public poate fi delegat direct către o companie municipală sau, prin licitaţie publică, către un operator privat. Dar până să ajungem acolo trebuie să ne hotărâm cu toţii cum vrem să administrăm acest oraş. Vrem să lăsăm maşinile să parcheze peste tot sau vrem să taxăm maşinile pe locuri special amenajate. (…) Scopul bugetului este de a face mai mult decât a marca benzile pe domeniul public. Este acela de a trece la era digitală, cu parcometre, ca în orice capitală civilizată”, a punctat viceprimarul.
Consilierul municipal USR Dan Milea a criticat faptul că „aproape 80% din veniturile companiei se duc pe salarii”. „Eu am văzut un buget, aici, din care nu reiese că această companie se va închide. Ei urmează să facă investiţii pe următorii cinci ani. (…) Eu înţeleg că ei au vreo 20 de milioane în conturi, proveniţi din aportul de capital social. Venitul lor este pe la 1-2 milioane, din câte am înţeles. (…) Sunt salarii foarte mari acolo, directorul are 30.000 de lei pe lună”, a spus acesta.
SURSA: AGERPRES
Add comment