Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare – RoAid a lansat în luna mai 2022, 6 apeluri competitive adresate sectorului neguvernamental și sectorului privat din România, pentru proiecte de cooperare pentru dezvoltare implementate în state beneficiare de asistență oficială pentru dezvoltare, respectiv 3 apeluri competitive adresate sectorului neguvernamental vizând implementarea de proiecte în:
- Republica Kenya – proiectele vor viza: abilități digitale și tineri, afaceri digitalizate, antreprenoriat bazat pe inovare, locuri de muncă, guvernare digitală. Valoarea grantului pentru un proiect este de 200.000 lei, iar suma maximă alocată este pentru un singur proiect. Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 29 iunie 2022.
- Republica Moldova – proiectele vor viza: comunități locale (tineri, dezvoltare, locuri de muncă) sau comunicare strategică, sprijin media și consolidarea rezistenței împotriva dezinformării. Apelul este derulat în cadrul Fondului de Democratizare Sustenabilă pentru Republica Moldova. Valoarea grantului pentru un proiect este de 400.000 de lei, iar suma maximă alocată este pentru un singur proiect. Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 30 iunie 2022.
- Regiunea Africa Sub-Sahariană – proiectele vor viza: analiza și combaterea dezinformării și manipulării strategice în Regiunea Africa Sub-Sahariană și promovarea agendei bunei guvernări. Valoarea grantului pentru un proiect este de 300.000 de lei, iar suma maximă alocată este pentru un singur proiect. Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 7 iulie 2022.
De asemenea, au fost lansate 3 apeluri competitive adresate sectorului privat, organizate în cadrul obiectivului Dezvoltare economică durabilă – programul Aid for Trade, vizând implementarea de proiecte în:
- Republica Arabă Egipt – proiectele vor viza infrastructura economică pentru sectorul energetic, agricol sau turistic. Pot aplica societățile cu personalitate juridică ce desfășoară activități cu scop lucrativ. Valoarea grantului pentru un proiect este de 250.000 de lei, iar suma maximă alocată este pentru un singur proiect. Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 1 iulie 2022.
- Republica Niger/Nigeria – proiectele vor viza dezvoltarea capacității de producție în sectorul agricol. Valoarea grantului pentru un proiect este de 250.000 de lei, iar suma maximă alocată este pentru un singur proiect. Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 4 iulie 2022.
- Georgia – proiectele vor viza infrastructura economică pentru sectorul energetic. Valoarea grantului pentru un proiect este de 250.000 de lei, iar suma maximă alocată este pentru un singur proiect. Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 5 iulie 2022.
Sursa: RoAid
Add comment