Start-Up Zone

Un proiect oferă sprijin sectorului agroalimentar

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va finanța, prin Programul Operațional Competitivitate, microgranturi și granturi pentru capital de lucru în valoare de 300 milioane euro, destinate IMM-urilor din domeniul agriculturii. Granturile vor fi acordate de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

MIPE a publicat în consultare publică proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, inițiat împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT).

Pentru acordarea de microgranturi este alocată suma de 50 milioane euro, iar pentru granturi pentru capital de lucru este alocat un buget de 250 milioane euro.

Conform proiectului de Ordonanță, vor putea beneficia de aceste ajutoare de stat: IMM -uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (ÎI), societăți cooperative agricole, cooperative agricole, grupuri și organizații de producători, întreprinderi familiale (ÎF), înființate conform legislației în vigoare.

Administratorul schemei de ajutor de stat va fi MAT în parteneriat cu agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului.

sursa: lexcafe.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment