Start-Up Zone

Producătorii de energie termică beneficiază şi ei de o schemă de sprijin

Ordonanţa de urgenţă nr. 42/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei este în vigoare de la 11 aprilie 2022.

Potrivit preambulului actului normativ, în lipsa modificărilor propuse asupra anexelor la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022, formulele de calcul incidente nu vor putea fi aplicate corespunzător, generând imposibilitatea determinării cantităţilor de gaze naturale reprezentând necesarul de consum pentru clienţii casnici, precum şi pentru producătorii de energie termică destinată populaţiei.

Astfel, OUG prevede un preț plafonat și pentru producătorii de energie termică. „La articolul 1 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:”b) maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică”, scrie în textul actului normativ.

 Nerespectarea de către operatori a instrucţiunilor de încărcare a datelor prin care se determină sumele solicitate a fi decontate de la bugetul statului constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţionala de la 25.000 lei la 50.000 lei.

La fel, nerespectarea de către operatori a termenului de rectificare a datelor încărcate pe platforma informatică şi redepunere a cererilor de decontare şi/sau a declaraţiilor pe propria răspundere, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 25.000 lei la 50.000 lei.

sursa: legestart.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment