Bursa de Valori București (BVB) dă startul celei de-a cincea ediții Made in Romania. Antreprenorii români, partenerii și susținătorii, precum și angajații companiilor românești, pot nominaliza de astăzi, 29 martie, până pe 31 mai compania preferată pentru a fi inclusă în programul Made in Romania.
Cele 15 companii finaliste ale ediției Made in Romania din 2021 au fost: Agricola Internațional, Artesana International, Dacia Plant, Druid, Elefant Online, Elis Pavaje, Fortech, Grande Gloria Production, One United Properties, Plant an App, Roca X, SanoPass, Secom, SeedBlink și Zitec. Radio Guerrilla a primit premiul special „Radioul Antreprenorilor” Made in Romania 2021.
„Susținerea antreprenorilor români prin intermediul soluțiilor de finanțare disponibile în piața de capital fac parte integrantă dintr-un pilon de bază a strategiei Bursei de Valori București. În ultimii ani, Bursa românească a demonstrat că este o opțiune eficientă pentru dezvoltarea și susținerea mediului antreprenorial local. Anul trecut am avut 23 de noi companii la bursă, iar în primul trimestru din acest an avem deja șapte companii listate. Programul Made in Romania este din acest punct de vedere esențial în dezvoltarea pieței de capital, alături de alte proiecte pe care le derulăm pentru a aduce Bursa cât mai aproape de oamenii de afaceri și de investitori.”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.
Programul Made in Romania este structurat în patru etape. În prima etapă, 29 martie – 31 mai, publicul larg, precum și membrii Comitetului de Nominalizare, pot propune companii pentru a fi incluse în programul Made in Romania derulat în acest an. Pot fi nominalizate în program companii românești care au în structura acționariatului minim 51% persoane fizice/juridice rezidente. Pot fi nominalizate companii din toate industriile și de toate dimensiunile cu o condiție minimă de 3 ani de activitate sau ca în ultimul an raportat cifra de afaceri să fie de cel puțin 250.000 euro. Sunt exceptate de la nominalizare companiile finaliste în edițiile Made in Romania din anii 2021, 2019 și 2018, companiile partenere în programul Made in Romania sau parte dintr-un grup cu un partener Made in Romania în ediția curentă, precum și cele care sunt în proces de listare acțiuni sau obligațiuni la bursă.
Luna iunie este dedicată selecției celor 50 de companii semifinaliste de către membrii Comitetului de Nominalizare. În luna iulie, dintre cele 50 de semifinaliste publicul va stabili prin vot trei dintre cele 15 companii finaliste ale acestei ediții. Celelalte 12 finaliste sunt stabilite de un Juriu format din experți în diverse domenii ale economiei.
Cele 15 finaliste ale ediției din acest an urmează să fie anunțate în septembrie, în cadrul unei Gale de Premiere. În perioada octombrie – noiembrie, alături de partenerii Made in Romania, vom organiza programul de mentorat, la care vor putea participa companiile finaliste și semifinaliste, companii nominalizate în ediția curentă sau care se înregistrează în platforma programului.
Proiectul Made in Romania a fost lansat în 2017, pentru a identifica și promova companiile de top din România. În precedentele patru ediții, aproape 1.000 de companii au intrat în contact cu piața de capital prin intermediul programului Made in Romania. De la debutul programului, un număr de 16 companii au venit la bursă cu acțiuni sau obligațiuni, trei dintre ele atât cu acțiuni cât și cu obligațiuni. Rundele de finanțare derulate de acestea însumează peste 212 milioane euro.
sursa: economedia.ro
Add comment