Start-Up Zone

A început recensământul populației. Cine se autorecenzează online, primește o zi liberă

Autorecenzarea populaţiei, prima etapă de colectare a datelor de la populaţie pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL 2021), începe luni, urmând să dureze până pe 15 mai 2022. Preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, a subliniat că procesul este 100% sigur din punct de vedere al protecţiei datelor personale. Link-ul de acces (www.recensamantromania.ro) este valid începând cu ora 12.00, în noaptea 13-14 martie.

România se află la al treisprezecelea recensământ din istorie şi al patrulea după Revoluţia din 1989.

Toate persoanele care se autorecenzează trebuie să completeze chestionarul în funcţie de situaţia avută la momentul de referinţă al recensământului care este ora „00:00” din ziua de 1 decembrie 2021.

Ulterior, între 16 mai – 17 iulie 2022, are loc colectarea datelor de către recenzori, prin interviuri faţă în faţă (cu ajutorul tabletelor).

”Legat de protecţie şi siguranţă, eu vă asigur că este 100%. Dacă în format de hârtie, un formular putea să treacă cel puţin pe la trei persoane, în formatul acesta, din momentul în care sunt validate, datele sunt criptate”, a declarat vineri preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei, în cadrul unei conferinţe de presă.

Etapa de autorecenzare presupune, în premieră pentru România, două etape distincte: autorecenzarea online şi autorecenzarea online asistată, pentru îndrumarea persoanelor cu abilităţi digitale mai reduse.

Persoanele se loghează cu Codul Numeric Personal, după care, în cursul validării, acesta este înlocuit cu un cod de 40 de caractere.

Salariaţii care vor alege să se autorecenzeze online vor primi o zi liberă suplimentară de la angajator. Dovada autorecenzării online se va realiza prin prezentarea codului de confirmare a încheierii cu succes a autorecenzării. Codul va fi generat automat de aplicaţia informatică pentru fiecare formular individual transmis către baza de recensământ.

”La şapte zile după ce a completat formularul de recensământ, persoana care s-a autorecenzat va primi un cod în baza căruia va putea primi zi liberă de la locul de muncă, indiferent dacă este public sau privat”, mai spune preşedintele Tudorel Andrei.

Între avantajele autorecenzării este şi aceea că formularul poate fi completat oricând, oriunde sau din confortul casei tale; online, de pe orice dispozitiv (calculator, telefon, tabletă); oferă protecţie şi siguranţă sanitară.

„De asemenea, completând online corect, beneficiezi de o zi liberă, fie că lucrezi la stat sau la privat”, precizează INS.

Rezultatele preliminare vor începe a fi obţinute şi diseminate la doar câteva luni de la încheierea colectării, respectiv la 30 decembrie 2022.

La 1 februarie, Institutul Naţional de Statistică (INS), autoritatea care administrează acest proiect, a început colectarea informaţiilor din bazele de date administrative, în limba română, limba engleză şi 16 limbi minorităţi.

Fiecare persoană, indiferent de cetăţenie, cu reşedinţa obişnuită în România (care trăieşte pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 12 luni) se poate autorecenza în 2 paşi:

Pasul unu: persoana accesează Platforma de autorecenzare şi completează formularul de pre-înregistrare pentru ea însăşi şi pentru membrii gospodăriei din care face parte;

Pasul doi: persoana care a făcut pre-înregistrarea şi membrii gospodăriei sale (pe care i-a trecut în formularul de pre-înregistrare) vor primi un link la adresa/adresele de email indicate, fiecare link conducând la chestionarul individual de recensământ; la finalul chestionarului, după completare, se apasă butonul „Finalizare” şi chestionarul completat este transmis în baza de date a recensământului.
Autorecenzarea este disponibilă populaţiei, în perioada 14 martie-15 mai 2022 şi se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.)

Autorecenzarea online asistată se poate face în spaţii special amenajate de fiecare primărie fie pe tabletele recenzorilor ARA, fie de pe propriile dispozitive electronice, cu sprijinul unui recenzor.

RPL2021 este primul din România organizat integral în format digital. Întregul proces al colectării datelor se va desfăşura cu asigurarea confidenţialităţii şi protecţiei totale a informaţiilor.

Informaţii detaliate privind desfăşurarea RPL2021 se găsesc la www.recensamantromania.ro, site-ul pe care se găseşte şi Platforma de autorecenzare.

sursa: www.recensamantromania.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment