Ordinul nr. 172/2022 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.547/2019 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare a fost publicat în Monitorul Oficial.
Astfel a fost modificată decizia privind stabilirea din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru indemnizaţiile prevăzute la art. XV alin. (1), (11), (4), din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 precum şi la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020.
Contribuţiile se declara prin Declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice. Pentru contribuţiile anuale datorate se vor calcula obligaţii fiscale accesorii, conform legii.
Decizia de impunere din oficiu reprezintă titlu de creanţă şi constituie înştiinţare de plată, conform legii. Prezenta decizie poate fi contestată în termen de 45 de zile de la data comunicării, sub sancţiunea decăderii, potrivit art. 268, 270 şi 272 din Codul de procedură fiscală, la organul fiscal competent.
Depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, potrivit legii, pentru obligaţiile stabilite din oficiu, în termen de 60 de zile de la data comunicării prezentei, conduce la desfiinţarea deciziei de impunere din oficiu.
Procedura de stabilire din oficiu a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru indemnizaţiile prevăzute la art. XV alin. (1), (11), (4), din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 şi la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.32/2020 a fost aprobată prin ordinul Ordinul nr. 1.608/2021.
sursa: legestart.ro
Add comment