Start-Up Zone

NOU mod de depunere a Cererilor de plată pentru Măsura 14 – „Bunăstarea animalelor”

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează potențialii beneficiari că, în perioada 15 – 28 februarie 2022, pot depune la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile de plată pentru Măsura 14 „Bunăstarea animalelor”, ce conține două pachete: a) – plăți în favoarea bunăstării porcinelor și  b) – plăți în favoarea bunăstării păsărilor din cadrul PNDR 2014 – 2020.

Ca element de noutate, cererea de plată poate fi completată online cu posibilitatea de a fi semnată electronic, se arată într-un comunicat al MADR, remis luni seara redacției AgroTV.

Cererile de plată pentru Măsura 14 – “Bunăstarea animalelor” cuprind angajamentele şi informaţiile aferente tuturor exploataţiilor cu cod ANSVSA, deţinute de un solicitant, indiferent de județul în care acesta își desfășoară activitatea și se depun însoţite de toate documentele prevăzute în ghidurile solicitantului.

Documentele justificative aferente cererii se încarcă pe platforma electronică pusă la dispoziție de APIA.

Modelele cererilor de plată pentru Măsura 14 “Bunăstarea animalelor” pentru cele două pachete, însoțite de instrucțiunile de completare aferente, sunt aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și pot fi accesate pe site-ul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agriculturăwww.apia.org.ro

sursa: agro-tv.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment