Start-Up Zone

Transportul rutier de marfă şi de persoane. Noi condiţii pentru firme

Ordonanţa nr. 12/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul transporturilor rutiere este în Monitor. Prin actul normativ se face asigurarea cadrului de aplicare a modificarilor legislative introduse prin Regulamentul UE nr.1055/2020 şi transpunerea Directivei UE 1.057/2020.

Ordonanţa a modificat OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere si Legea nr. 16/2017  privind detasarea salariatilor in cadrul prestarii de servicii transnationale.

Potrivit noilor prevederi, pentru a indeplini conditia sediului, o firma de transport va trebui:

  • să aibă un sediu situat pe teritoriul României în incinta căruia îşi păstrează originalele principalelor sale documente de lucru, indiferent dacă acestea sunt în format electronic sau în orice alt format, în special contractele sale de transport, documentele referitoare la vehiculele aflate la dispoziţia întreprinderii, documentele contabile, documentele de gestionare a personalului, contractele de muncă, documentele privind asigurările sociale,etc.
  • să organizeze activitatea parcului său de vehicule în aşa fel încât să se asigure că vehiculele aflate la dispoziţia întreprinderii şi folosite în transportul internaţional se întorc la unul dintre centrele operaţionale din România în termen de opt săptămâni de la plecarea din acesta;
  • să fie înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului;
  • să fie supusă impozitului pe profit/impozitului pe venit şi, după caz, să aibă un cod de înregistrare în scopuri de TVA, în cazul în care întreprinderii i se aplică dispoziţiile art. 316 din Codul fiscal;
  • să dispună de unul sau mai multe vehicule care sunt înmatriculate sau puse în circulaţie şi autorizate pentru utilizare în România, indiferent dacă toate vehiculele respective se află în proprietatea sa sau sunt deţinute în temeiul unui contract de vânzare în rate, de închiriere sau de leasing;
  • să îşi desfăşoare efectiv şi în permanenţă activităţile administrative şi comerciale cu ajutorul echipamentelor şi instalaţiilor corespunzătoare la sediul situat în România şi să îşi gestioneze operaţiunile de transport efectiv şi permanent cu ajutorul echipamentelor tehnice corespunzătoare situate în România;
  • să aibă la dispoziţie în permanenţă şi în mod obişnuit un număr de vehicule şi de conducători auto al căror loc de staţionare obişnuit se află la un centru operaţional din România; în ambele cazuri numărul acesta este proporţional cu volumul operaţiunilor de transport efectuate de întreprindere

În vederea respectării cerinţei privind buna reputaţie, întreprinderea şi managerul de transport al acesteia trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) întreprinderea şi/sau managerul de transport al acesteia nu au/a fost condamnaţi/condamnat (ă) sau sancţionaţi/sancţionat (ă) conform prevederilor art. 6  (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;

b) întreprinderea şi/sau managerul de transport şi-au/şi-a pierdut buna reputaţie pentru încălcările grave prevăzute în anexa  IV la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, fiind declaraţi/declarat (ă) inapţi/inapt (ă) conform art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, şi a intervenit reabilitarea.

În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), întreprinderea/managerul de transport se consideră reabilitată/reabilitat după o perioadă de cel puţin un an de la data pierderii bunei reputaţii şi numai după ce managerul de transport face dovada că a promovat un examen referitor la domeniile enumerate în partea I din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, pentru redobândirea certificatului de pregătire profesională.

Până la luarea măsurii de reabilitare în conformitate, certificatul de competenţă profesională al managerului de transport declarat inapt îşi pierde valabilitatea în toate statele membre.

În vederea respectării cerinţei privind capacitatea financiară, întreprinderea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să demonstreze, pe baza conturilor anuale certificate de un auditor financiar/expert independent, că dispune în fiecare an de capital şi rezerve în valoare totală de cel puţin 9.000 EUR, pentru primul autovehicul utilizat, de 5.000 EUR pentru fiecare autovehicul suplimentar sau combinaţie suplimentară de vehicule utilizat(ă) cu o masă maximă autorizată care depăşeşte 3,5 tone şi de 900 EUR pentru fiecare autovehicul suplimentar sau combinaţie suplimentară de vehicule utilizat(ă), cu o masă maximă autorizată care depăşeşte 2,5 tone, dar nu depăşeşte 3,5 tone;

b) să demonstreze, pe baza conturilor anuale certificate de un auditor financiar/expert independent, că dispune în fiecare an de capital şi rezerve în valoare totală de cel puţin 1.800 EUR pentru primul vehicul utilizat şi de 900 EUR pentru fiecare vehicul suplimentar utilizat, în cazul întreprinderilor care exercită ocupaţia de operator de transport rutier de mărfuri numai cu ajutorul unor autovehicule sau combinaţii de vehicule a căror masă maximă autorizată depăşeşte 2,5 tone, dar nu depăşeşte 3,5 tone;

c) întreprinderea şi/sau managerul de transport al acesteia să nu fie în stare de faliment, în situaţie de insolvenţă fără a avea un plan de reorganizare aprobat, în stare de dizolvare sau de lichidare, potrivit legii.

Ordonanţa cuprinde şi o prevedere ce limiteaza durata controalelor facute de catre autorităţi. Mai exact, vor trebui sa fie verificate anual cel putin 3% din totalul zilelor lucrate în cursul anului de conducatorii auto care fac transport si sa fie verificate în trafic cel putin 15% din totalul zilelor de lucru ale conducatorilor auto verificate anual şi cel putin 25% din numarul acestora sa fie verificate la sediile întreprinderilor de transport rutier.

SURSA: LEGESTART.RO

Redactia START UP ZONE

Add comment