Start-Up Zone

Programe de sprijin pentru fermieri în 2022! Anunț de la Ministerul Agriculturii

Fermierii români vor beneficia și în anul 2022 de numeroase măsuri și programe de sprijin finanțate din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Secretarul de stat Sorin Moise a prezentat în cadrul emisiunii ”Agricultura la Raport”, realizată de Ovidiu Ghinea, o listă a acestor programe, împreună cu bugetele aferente fiecăruia.

”Sunt măsurile și programele pe care domnul ministru le-a prezentat; le reiau pentru o mai bună informare a fermierilor, pentru că toată lumea trebuie să știe de aceste programe și îi așteptăm să le acceseze în număr cât mai mare.

Este vorba de programul Tomata, cu un buget alocat de 225 milioane lei; programul de susținere a producției de usturoi, pentru că ne-am săturat cu toții de usturoi chinezesc – alocarea aici va fi de 22 milioane; continuarea schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, cu un buget de 309 milioane lei; programul pentru susținerea producției strugurilor de masă, cu un buget de 15 milioane lei – iată că venim și în zona de viticultură cu un sprijin, pentru că este un sector care se dezvoltă frumos în România; programul pentru susținerea producției de cartof, cu buget de 15 milioane lei.

Bineînțeles, mai este și zona de ajutoare naționale tranzitorii: ANT vegetal 2022, cu un buget alocat de 438 milioane lei; în zona de zootehnie avem sprijinul cuplat zootehnic cu un buget total de 185 milioane euro”, a precizat Sorin Moise.

Oficialul MADR a vorbit și despre Planul Național Strategic care este finalizat zilele acestea. Potrivit lui, reprezentanții ministerului au ca termen limită pentru finalizarea PNS data de 15 februarie.

”Se lucrează, se negociază. Noi ne-am propus ca termen final 15 februarie. Noi spunem că e cam gata, mai avem mici retușuri de făcut și îl vom finaliza până pe 15 februarie, pentru că toată lumea așteaptă să vadă care vor fi liniile mari de finanțare din perioada următoare, să se poată pregăti până la anul”, a mai spus Sorin Moise în direct la AGRO TV.

sursa: agro-tv.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment