Start-Up Zone

Se caută startup-uri românești pentru acceleratorul Commons Accel

Commons Accel a deschis înscrierile pentru cohorta #6 a programului de accelerare, la care sunt așteptate startup-uri cu soluții inovatoare și sustenabile, pentru a putea obține eventuale investiții de capital de risc, potrivit unui comunicat.

Antreprenorii care vor să se participe la următoarea cohortă sunt invitați să se înscrie până pe data de 28 februarie 2022AICI, pe site-ul Commons Accel.

Commons Accel este un program de accelerare de 3 luni, ce pune la dispoziția antreprenorilor aflați la început de drum curricula și mentorii necesari, cadrul potrivit, precum și suportul sau serviciile esențiale pentru ca aceștia să își dezvolte afacerea și să își atingă obiectivele de business, fie că acestea se referă la comercializare, internaționalizare, investiții sau scalarea startup-ului.

Programul este structurat pe un model de învățare clar și inovativ, în care participanții vor beneficia de peste 75 de ore de training și workshopuri de grup sau împărțite în funcție de tipul soluției. Pe parcursul celor 3 luni, ei vor avea acces la o rețea de mentori de top, experți din industrie, sprijin în vederea comercializării și promovării afacerii, dar și de spațiu de birouri în Commons. Acceleratorul se finalizează cu un Demo Day în care toți fondatorii vor prezenta în track-uri diferite ideile de startup în fața comunității și a investitorilor.

Mai multe detalii aici

sursa: finantare.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment