În cadrul unei întâlniri de lucru dintre ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, și ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Chesnoiu, ce a avut loc vineri, 14 ianuarie 2022, au fost analizate soluțiile pentru diminuarea impactului prețurilor la energie electrică și gaze naturale pentru producătorii agricoli și cei din industria alimentară.
A fost discutată, de asemenea, finanțarea programelor în domeniul agriculturii și industriei alimentare românești. Prin aceste programe se propune acordarea de garanții și măsuri de creditare pentru:
- capital de lucru;
- refinanțarea creditelor pentru capitalizarea agricultorilor;
- retehnologizarea/automatizarea industriei alimentare;
- cofinanțarea programelor de asigurare a independenței energetice a fermei;
- operaționalizarea și funcționarea Casei Române de Comerț Agroalimentar Unirea pentru a răspunde nevoilor din domeniul agroalimentar.
Sursa: Ministerul Finanțelor
Add comment