Start-Up Zone

Noul fermier – Finanțare de 100.000 EURO pentru fermierii trecuți de 40 de ani

După ce programul ”tânărul fermier” s-a bucurat de un real succes în exercițiile financiare precedente, odată cu noua Politică Agricolă Comună (PAC), Uniunea Europeană își îndreaptă atenția și către fermierii de peste 40 de ani, cu programul ”noul fermier”. Prin amendamentul introdus în PAC de europarlamentarul român Daniel Buda, se urmărește stimularea celor trecuți de vârsta de 40 de ani să își deschidă afaceri în agricultură.

“Noul fermier” este definit astfel încât să includă condițiile pentru a fi „șeful exploatației”; formarea profesională și/sau competențele corespunzătoare, precum și o limită de vârstă de peste 40 de ani.

Într-un interviu acordat publicației Hotnews, Daniel Buda a explicat că măsura a fost gândită în special pentru stimularea românilor plecați la muncă în afara țării, astfel încât aceștia să se întoarcă acasă și să-și deschidă ferme în care să aplice toate cunoștințele acumulate peste hotare.

”Nu mai puțin important este un amendament pe care eu l-am depus legat de împrejurarea ca și persoanele care au peste 40 de ani, dacă vor să se instaleze în agricultură, au posibilitatea de a obține resurse financiare din Pilonul II de dezvoltare. Pot să beneficieze de resurse financiare din partea statului chiar dacă au peste 40 de ani.

De ce am venit cu această propunere? Pentru că în activitatea de la Bruxelles, de foarte multe ori mergeam prin ferme din jur și m-am întâlnit cu oameni din România care îmi spuneau că ar veni acasă, dar nu mai au sub 40 de ani, ca să poată să ia acei bani pentru tânărul fermieri. Acestor oameni, chiar dacă au peste 40 de ani, dar vor să facă agricultură, haideți să le punem la dispoziție resurse financiare să poată să facă acest lucru, deoarece ei vin cu noi abordări, cu o nouă înțelepciune din vestul Europei.

Mă bucur că până la urmă am reușit să facem acest lucru, deși am avut o opoziție destul de puternică, inclusiv din grupul meu politic. Cei care au peste 40 de ani pot să acceseze fonduri europene în limita a 100.000 euro pentru a se instala în sectorul agricol. În opinia mea, acesta este un lucru care poate să aducă în România o parte a populației care a plecat, care vine cu cunoștințe și abordări noi, cu mecanismele de cunoaștere a unor sisteme, în așa fel încât să creeze plus valoare în sistemul agricol”, a explicat Daniel Buda.

Programul ”noul fermier” ar urma să fie implementat începând din 2023, când va intra în vigoare și noua Politică Agricolă Comună.

sursa : agro-tv.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment