Start-Up Zone

Când se redeschide submăsura 6.1 AFIR pentru tinerii fermieri

Submăsura 6.1 dedicată instalării tinerilor fermieri a fost una dintre cele mai populare linii de finanțare lansate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) atât în PNDR 2014-2020, cât și în anul 2021. Fondurile alocate acestei submăsuri au fost epuizate într-un timp foarte scurt, datorită interesului foarte mare al tinerilor.

Tocmai din acest motiv, potențialii beneficiari așteaptă deja o nouă alocare financiară pentru această submăsură, pentru a mai putea depune proiecte. Șansele ca această linie de finanțare să mai fie lansată în 2022 sunt însă minime, pentru că fondurile disponibile în perioada de tranziție au fost epuizate încă de anul aceste și este greu de crezut că va mai exista o realocare de fonduri.

Realizatorul emisiunii ”Agricultura la Raport”, Ovidiu Ghinea, a încercat să lămurească acest aspect împreună cu invitații săi, consultanți pentru accesarea fondurilor europene. Potrivit acestora, linia de finanțare pentru tinerii fermieri se va redeschide, cel mai probabil, în 2023.

”Nu se știe dacă se va deschide anul viitor. Așteptăm să vedem dacă o să fie o realocare. Dacă nu, doar după 2023. Eu nu văd șanse reală să fie redeschisă submăsura 6.1. Fondurile sunt epuizate pe submăsura 6.1. Dintre măsurile mici, doar pe submăsura 6.3 au mai rămas fonduri”, a precizat consultantul Gabriela Fekete pentru AGRO TV.

De altfel, AGRO TV a prezentat în premieră planurile pe care Ministerul Agriculturii le are pentru tinerii fermieri începând cu 2023 și cum va arăta măsura dedicată acestora.

Astfel, potrivit documentelor care stau la baza consultărilor privind noul Plan Național Strategic (PNS), publicate pe site-ul MADR, oficialii au pregătit un buget de 250 de milioane de euro pentru tinerii fermieri în cei cinci ani din intervalul de aplicabilitate al noului PNS. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi AICI.

sursa: agro-tv.ro

Redactia START UP ZONE

Add comment