Start-Up Zone

Fonduri europene: max. 100.000 Euro pentru tineri fermieri, dar și pentru cei peste 40 de ani, prin viitoarele finanțări PAC


Fondurile europene pentru tineri fermieri vor crește de la maximum 70.000 de euro fiecare la 100.000 de euro, granturi de aceeași valoare urmând să fie disponibile și de românii care au peste 40 de ani și vor să se instaleze la sate și să dezvolte afaceri în agricultură, prin noua Politică Agricolă Comună (PAC) 2021-2027, a declarat, pentru HotNews.ro, europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European.

Alocarea destinată tinerilor fermieri a crescut de la 2% la 3% din anvelopa bugetară a României, prin PAC. „Creștere de la 2% la 3%, din resursele financiare, a sumelor alocate pentru tinerii fermieri și cresc și alocările financiare de la 70.000 la 100.000 de euro” – a explicat Buda.

Separat, se vor deschide linii de finanțare și pentru românii care au peste 40 de ani și care nu s-ar mai fi încadrat la categoria „tinerilor fermieri”.

„Este un amendament pe care eu l-am depus, prin care și persoanele care au peste 40 de ani să poată să se instaleze în agricultură, cu posibilitate financiară din Pilonul II de dezvoltare. Acești oameni, care au 40 și ceva de ani, dacă vor să vină să facă agricultură, haideți să le punem la dispoziție resurse financiare până în limita a 100.000 de euro pentru a se instala în domeniul agricol.  Sunt români care lucrează în ferme din străinătate și  pot veni cu o nouă înțelepciune și experiență de viață din vestul Europei” – a spus europarlamentarul PNL.

Prin noua Politică Agricolă Comună, România va avea la dispoziție fonduri europene de 21,6 miliarde de euro. Aceste alocări sunt împărțite în pilonul I de dezvoltare – aproximativ 14 miliarde de euro pentru plăți directe, și pilonul II – care se referă la dezvoltarea rurală, cu aproximativ 6,7 miliarde de euro.

Redactia START UP ZONE

Add comment